Din cauză că este deținută de o companie chineză, aplicația TikTok este sub amenințarea de a fi interzisă sau restricționată în multe țări, inclusiv SUA, unde chiar Casă Albă promovează ideea de interzice aplicația în Statele Unite. Prin urmare, se anunță discuții deja avansate pentru preluarea acestei aplicații de către investitori americani.

Mai mulți investitori americani ar fi în discuții pentru preluarea TikTok de la dezvoltatorul ByteDance, companie cu sediul în Beijing. Cele mai avansate în acest proiect sunt două fonduri de investiții uriașe, General Atlantic și Sequoia Capital, scrie Financial Times pe baza unor surse apropiate negocierilor.