Acasă Externe Anglia, Danemarca, Albania se alătură țărilor care refuză să joace meciuri împotriva Rusiei cat timp invazia din Ucraina este în desfășurare. Acuze la adresa FIFA

Anglia, Danemarca, Albania se alătură țărilor care refuză să joace meciuri împotriva Rusiei cat timp invazia din Ucraina este în desfășurare. Acuze la adresa FIFA

0
Anglia, Danemarca, Albania se alătură țărilor care refuză să joace meciuri împotriva Rusiei cat timp invazia din Ucraina este în desfășurare. Acuze la adresa FIFA

Polonezii, suedezii și cehii continuă să protesteze si sa refuze sa joace împotriva Rusiei, iar acum marile puteri ale fotbalului cer și ele excluderea Rusiei. Riscul tot mai mare al unui boicot generalizat va face UEFA să acționeze. Și FIFA ar putea întoarce decizia de duminică. Nu doar să-i schimbe numele Rusiei, ci s-o suspende!

FIFA nu a exclus încă Rusia. A obligat-o să joace meciurile pe teren neutru, fără spectatori, i-a luat steagul și imnul, numindu-i naționala RFU (Russian Football Union), dar nu a suspendat-o. O decizie pe care, în afara federației de la Moscova, nimeni nu o acceptă.

Polonezii sunt cei mai vocali, cum au fost din prima zi. „E revoltător”, a titrat site-ul Gazeta.pl. Președintele federației, Cezary Kulesza, nu a făcut niciun pas în spate. 

„Hotărârea FIFA e inacceptabilă. E război în Ucraina, așa că nu suntem interesați de acest joc al aparențelor. Poziția noastră a rămas neschimbată: naționala noastră NU VA JUCA barajul pentru Mondial împotriva Rusiei, indiferent de numele pe care-l va purta”, a comentat el pe Twitter. 

Din Scandinavia, răspunsul a fost același. „Situația din Ucraina nu s-a modificat doar pentru că FIFA a lansat un mesaj. Și ce mesaj! Așteptam altceva. Pentru noi, totul este ca înainte”, a declarat președintele forului suedez, Karl-Erik Nilsson. 

Nu se teme că ei, polonezii și cehii vor fi suspendați din cauza boicotului anunțat: „Să ne pierdem locul la Mondial? E greu de imaginat că FIFA ne va pedepsi pentru poziția noastră. Într-un asemenea caz, ar face o greșeală fatală. Întreaga lume ne va sprijini”.

Potrivit cotidianului Przegląd Sportowy, de la Varșovia, ministrul polonez al sportului, Kamil Bortnichuk, a spus că „voi face imposibilul pentru a scoate Rusia din competițiile internaționale”. A plecat la Zürich pentru o discuție cu Gianni Infantino. Speră să-l convingă pe președintele FIFA că trebuie să îndepărteze RFU din play-off. 

Nu mai sunt singuri. Se strâng tot mai multe voci care-i susțin și care sprijină ideea boicotului. 

– Anglia: federația a comunicat că „nu vom mai juca în niciun turneu contra Rusiei în viitorul apropiat. La niciun nivel, profesionist sau amator”. 

– Franța: Noël Le Graët, liderul forului parizian, a afirmat: „Rusia ar trebui exclusă de la următorul Mondial. Lumea fotbalului nu poate rămâne neutră”. 

– Spania: José Manuel Albares, ministrul de externe, va propune Uniunii Europene suspendarea reprezentantelor Rusiei din competițiile continentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.