Alocații mărite sau bani pentru presă?

Este o întrebare la care politicienii români par a fi dat deja răspunsul. Recent, în Camera Deputaților, a fost aprobat proiectul „Bani pentru presă”. Inițiat încă din luna martie, a presupus direcționarea a nu mai puțin de 40 de milioane de euro către entități media, pe criterii ce țin de audiența diferitelor canale, indiferent de modul în care aceste audiențe sunt obținute. Săptămâna aceasta, în aplauzele călduroase ale marilor trusturi de presă, clasa politică românească a decis să suplimenteze cu încă 10 milioane de euro suma inițială.

Copiii, discriminați?!

Situația este cu atât mai stranie cu cât Guvernul liberal refuză să majoreze alocațiile copiilor, deși Curtea Constituțională a decis că Ordonanța de Urgență prin care majorarea era amânată nu are temei constituțional. Liberalii invocă, desigur, criza provocată de pandemia COVID-19, însă nu ezită să identifice fonduri pentru alte cheltuieli asupra cărora românii nu au fost invitați să se pronunțe. Ne aflăm, așadar, în fața unei crase discriminări a unei categorii sociale – copiii – considerată neofertantă din punct de vedere al votului. Miza nu este atât de mare ca în cazul presei care, mai ales în apropierea unor perioade electorale, devine subit demnă de interes. Cum nici copiii, nici părinții sau bunicii lor nu sunt organizați în sindicate sau în alte organisme apte de a organiza proteste, mărirea alocațiilor a ajuns să fie considerată un lux inutil la care …se poate renunța.

Arta de a cumpăra presa

În fond, se pare că asistăm la o schimbare a metodologiei prin care politicul rulează fonduri în presă, presă care, la rândul ei, după o schemă îndelung practicată, livrează politicului diferite servicii. Procedeul a fost inițiat încă din anii 90, când Guverne precum cele ale lui Roman sau Năstase au „alimentat” presa prin contracte cu firme controlate de stat. S-a continuat cu o formulă și mai directă: contracte încheiate între presă și regii, companii sau instituții publice. Acum, iată, ne aflăm într-o a treia fază, una în care statul bagă direct banii în buzunarul patronilor de trusturi, pe baza unei banale solicitări.

Este foarte probabil ca, în viitorul apropiat, Guvernul să aloce fonduri pentru bloggeri, influenceri pe Facebook, Tik Tok, sau pe aleea principală din fața blocului.

Bineînțeles, toată această acțiune are la bază motivații bine argumentate. Pentru acești bani, presa se obligă să difuzeze campanii precum cea de spălare a mâinilor sau de purtare a măștii. Cu alte cuvinte, presa devine parte din „lupta” anti-Covid. Cum igiena sau purtarea măștii țin de normalitatea acestor timpuri, asemenea campanii sunt la fel de utile precum posibile îndemnuri de a respira sau de a ne asigura atunci când traversăm strada.

Un alt argument ține, apoi, de obsesiva asociere a presei cu democrația. A ajuta presa înseamnă, spun politicienii, a investi în democrație și în mecanismele ei de funcționare. Este, din nou, un punct de vedere discutabil care refuză să înțeleagă că actualele industrii media au tot mai puțin de-a face cu imaginea clasică a jurnalistului care merge pe teren pentru a afla adevărul și pentru a-l transmite mai departe.

România, notă discordantă…

Prin această atitudine, România face notă discordantă cu politicile altor state europene care refuză să vadă o prioritate în susținerea presei. Este cazul Poloniei care nu doar că nu plătește campanii cu teme legate de pandemie, dar anunță că nu va mai face publice informațiile despre numărul persoanelor bolnave de Covid pentru a nu produce o proastă stare generală de spirit. „Polonezii trebuie să își trăiască liniștiți viața, fără panică inutilă, iar mediul de afaceri are nevoie de calm pentru a-și reveni”, transmite Guvernul polonez.

Din această perspectivă, investițiile României în campanii de presă pe tema Covid nu doar că se dovedesc a fi inutile, ci și nocive. Ele au drept efecte instaurarea și menținerea unui climat de panică, plus o stare de alertă care încetinește până la paralizie orice inițiativă economică.