Sebastian Colțescu, al patrulea oficial al partidei din grupele Ligii Campionilor, a comis un derapaj în prima repriză. L-a numit pe Pierre Webó, oficialul campioanei Turciei, „negru”. Banca de rezerve a turcilor a reacționat imediat.

În minutul 14, după mai multe proteste de pe banca turcilor, Colțescu l-a informat pe Hațegan că trebuie să elimine pe cineva. L-a indicat pe Webo, folosind un apelativ rasist: „Băi, băi, ăla negru”. Turcii au înțeles ce a spus arbitrul român și au răbufnit: „De ce ai zis negru?!”. Jucătorii lui Bașakșehir au părăsit terenul, strigând: „La naiba, vrem puțin respect! Asta nu e normal!”. Cei de la PSG s-au alăturat protestului și au mers la rândul lor spre cabine. 

Demba Ba i-a cerut explicații lui Colțescu. Atacantul trecut prin Premier League a fost înregistrat spunând: „Când te-ai referit la el (n.r. arată spre alt fotbalist) nu ai spus «acest tip alb», ai spus acest tip. Ascultă-mă! Atunci de ce ai menționa «acest tip negru» în cazul meu?”.

Imediat după ce echipele au părăsit terenul, UEFA a convocat rapid o celulă de criză, a analizat contextul și le-a transmis turcilor că au la dispoziție 7 minute să revină pe teren pentru a relua meciul, altfel riscă să piardă la „masa verde”. Jucătorii lui PSG au revenit pe tunel la ora 23:00, cea oferită ca termen limită. Campioana Turciei a refuzat.

Oficialii forului european au mai decis și că incidentul provocat de remarca lui Colțescu va fi analizat cu maximă atenție, independent de meciul propriu-zis.

Oficialii UEFA au venit și cu o soluție de avarie: Colțescu să fie trimis în camera VAR, iar locul să îi fie luat de unul dintre cei doi arbitri trimiși inițial acolo.