Până la final de an acesta ar putea fi administrat.

Testele clinice la care au participat 1.077 de persoane arată că vaccinul a activat anticorpii şi globulele albe care pot contracara coronavirusul.

Concluzile sunt promiţătoare, dar este prematur să se ştie dacă vaccinul oferă suficientă protecţie. Teste clinice mai ample sunt în curs. Totuşi, faptul că autorităţile medicale britanice au comandat deja 100 de milioane de doze ale potenţialului vaccin dă mari speranţe.

Vaccinul, denumit tehnic ChAdOx1 nCoV-19, a fost produs pe baza unui virus supus procedurilor de inginerie genetică şi care poate cauza răceli la cimpanzei. Virusul a fost modificat astfel încât să nu se poată transmite la oameni şi să fie asemănător cu noul coronavirus. În acest fel, sistemul imunitar se poate activa pentru a contracara coronavirusul.

Cercetătorii consideră vaccinul sigur, existând efecte adverse care nu sunt considerate periculoase. Aproximativ 70% dintre persoanele cărora li s-a administrat vaccinul în cursul testelor clinice au avut febră sau dureri de cap, care au putut fi tratate cu Paracetamol.

“Mai este mult de lucru până când vom putea confirma că vaccinul nostru va ajuta la gestionarea pandemiei Covid-19, dar actualele rezultate sunt promiţătoare”, a declarat prof. Sarah Gilbert, de la Universitatea Oxford.

Chiar dacă rezultatele sunt promițătoare, cercetătorii vor intra în a doua fază a dezvoltării vaccinului. Astfel, în perioada imediat următoare, peste 10 mii de persoane din Marea Britanie vor fi testate, iar studiul urmează să fie efectuat și pe 30 de mii de pacienți din SUA, 2 mii în Africa de Sud și alți 5 mii în Brazilia.

Cercetătorii estimează că dacă rezultatele testelor vor fi la fel de bune, atunci vaccinul va putea fi gata până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, el nu va putea fi folosit la scară largă, putând fi administrat inițial doar pentru persoanele cu un risc de infectare sporit. Ulterior, pe parcursul anului viitor va putea fi vaccinată întreaga populația Marii Britanii, mai spun cercetătorii.

Deocamdată, la nivel internațional, rezultate similare au mai obținut un laborator american, unul german și un altul din China. În total, în lume 23 de companii sunt la nivel de testare a unui vaccin, iar alte 140 abia au început cercetările.