joi, august 6, 2020
Testele clinice la care au participat 1.077 de persoane arată că vaccinul a activat anticorpii şi globulele albe care pot contracara coronavirusul, declanșând răspuns imun.
După ce a impresionat investitorii cu câștiguri trimestriale puternice anunțate săptămâna trecută, Samsung, gigantul tehnologic sud-coreean, va încerca acum să impresioneze consumatorii cu ultimele sale produse. Astăzi găzduiește evenimentul său Galaxy Unpacked. În spectacol vor fi prezentate telefoane noi și un smartwatch actualizat. Însă Samsung își lansează noile gadgeturi în cea mai slabă...
Exporturile UE către Vietnam vor fi supuse unor taxe mai mici începând de la 1 august 2020. Acesta este efectul imediat al intrării în vigoare a acordului comercial UE - Vietnam, care, în ultimă instanță, va elimina taxele vamale pentru 99 % din mărfurile comercializate între cele două părți. Totodată, desfășurarea activităților comerciale în...
În cazul modelelor Tesla S, 3 și X, se consideră că rata de depreciere încetinită se datorează actualizărilor de software OTA și inovațiilor constante oferite de companie.
Sonda denumită Al-Amal (Speranţa), prima misiune spaţială arabă spre planeta Marte, a decolat luni de la centrul spaţial Tanegashima din sud-vestul Japoniei. Sonda spaţială fără pilot la bord ar trebui să înceapă să orbiteze în jurul planetei Marte într-o misiune de şapte luni, până în februarie 2021
57 de marinari infectați cu COVID după 35 de zile pe mare - acest fapt neobișnuit vine și ridică o nouă problemă în ceea ce privește perioada de incubație a virusului, deoarece întregul echipaj a fost testat negativ înainte de a pleca.
Actualul deţinător al funcţiei, portughezul Mario Centeno, a anunţat ieri că în a doua rundă de alegeri, majoritatea miniştrilor de Finanţe din zona euro a votat în videoconferinţă pentru Donohoe, care-i învinge astfel pe reprezentanţii Luxemburgului, Pierre Gramegna, şi Spaniei, Nadia Calvino. Preşedintele Eurogrupului stabileşte agenda pentru reuniunile lunare ale miniştrilor de Finanţe din...
Numită PRVOK, această casă nu doar că e construită cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, dar poate deasemenea pluti pe apă. Poate fi realizată în doar 48 de ore, ajută la economisirea a jumătate din costurile normale de construcție, și contribuie de asemenea la reducerea emisiilor de CO2 și deșeuri. În plus, această locuința e fabricată folosind tehnologii ecologice și este autosustenabilă.
Cercetătorii au anunțat că sunt surprinși de numărul mare de oameni care s-au oferit pentru studiul acestui vaccin, fiindcă de obicei aveau dificultăți în a găși voluntari. Studiul va determina si testa succesul unui vaccin anti COVID-19 dezvoltat de compania germană CureVac. Circa 4000 de oameni s-au înregistrat până acum pentru a lua parte...
Pfizer, gigantul farmaceutic, și BioNTech, o companie germană de biotehnologie, au anunțat un acord în valoare de aproape 2 miliarde de dolari cu America pentru un vaccin pentru COVID-19. Dacă se dovedește că vaccinul este eficient, țara ar primi până la 600 de milioane de doze.