China şi India au anunţat joi că au convenit asupra detensionării la frontiera comună disputată din Himalaya, precum şi asupra unor măsuri de restabilire a ‘păcii şi liniştii’ în regiune, transmite Reuters, citând un comunicat comun al celor două diplomaţii.
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, şi omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar, s-au întâlnit joi la Moscova, în marja unei reuniuni a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, potrivit agerpres.ro.
Acordul în cinci puncte survine după o nouă ciocnire produsă între cele două armate în zona de frontieră din vestul Himalayei la începutul acestei săptămâni. China şi India s-au acuzat reciproc de încălcarea protocolului ce interzice folosirea armelor de foc la frontieră. În comunicatul comun se menţionează că situaţia actuală de la graniţă nu este în interesul niciuneia din părţi şi că trupele trebuie să se dezangajeze rapid şi să reducă tensiunile.
“Am convenit, prin urmare, că trupele de frontieră ale ambelor părți ar trebui să-și continue dialogul, să detensioneze situația rapid, să mențină distanța adecvată și să limiteze tensiunile”, se arată în declarația publicată de ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar și omologul său chinez Wang Yi.