Acasă Economie Comisia Europeană critică “deciziile unilaterale” ale Poloniei și Ungariei de a interzice importurile de cereale și alimente din Ucraina

Comisia Europeană critică “deciziile unilaterale” ale Poloniei și Ungariei de a interzice importurile de cereale și alimente din Ucraina

0
Comisia Europeană critică “deciziile unilaterale” ale Poloniei și Ungariei de a interzice importurile de cereale și alimente din Ucraina

Comisia Europeană critică “deciziile unilaterale” ale Poloniei și Ungariei de a interzice importurile de cereale și alimente din Ucraina. Reafirmă că politica în materie de comerț ține de competența UE.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a transmi: “Politica comercială este de competența exclusivă a Uniunii Europene și, prin urmare, acțiunile unilaterale nu sunt acceptabile. În aceste vremuri dificile, este esențial să se coordoneze și să se alinieze toate deciziile în cadrul UE”.

Varșovia și Budapesta au anunțat că opresc importurile de cereale și alimente din Ucraina, cu scopul de a proteja sectorul agricol local. În contextul războiului, cantități importante de bunuri ucrainene au pătruns pe piața europeană, la prețuri mai mici decât bunurile produse în interiorul blocului comunitar. Din această cauză, au fost afectate încasările fermierilor din UE, explică Reuters.

Cele două state au mai fost implicate în conflicte de durată cu instituțiile europene, în domenii precum justiție și respectarea libertății presei sau a minorităților sexuale, cauze din care le-au fost blocate o parte din fondurile europene.

Ministerul ucrainean al Agriculturii a afirmat că interdicția din partea Poloniei încalcă acordurile bilaterale între cele două state și a cerut noi discuții. Ministrul polonez a răspuns că în acest fel, vrea să determine Uniunea să vină cu soluții pentru ca cerealele să nu mai rămână blocate în depozitele țării. Presa ucraineană scrie că cei doi oficiali se vor întâlni luni, în Polonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.