Comisia Europeană propune suspendarea a 7,5 miliarde de euro (65% din total) din fondurile de coeziune destinate Ungariei, deoarece Budapesta nu a adoptat la timp reformele privind statul de drept. Decizia finală, în decembrie.

Comisia Europeană a prezentat astăzi o evaluare cu referire la situația politică și la corupția din Ungaria, prin care explică faptul că Budapesta nu a progresat destul de mult în privința statului de drept și nu a aplicat reformele recomandate de către Bruxelles.

Astfel, Comisia a recomandat din nou ca fonduri UE în valoare de 7,5 miliarde de euro să fie reținute de la Ungaria din cauza problemelor legate de statul de drept. Ungaria avea termen până pe 19 noiembrie să adopte cele 17 reforme negociate cu executivul UE în cursul verii, pentru a evita înghețarea fondurilor. Consiliul UE are termen până pe 19 decembrie să voteze asupra suspendării fondurilor.

“Deși o serie de reforme au fost întreprinse sau sunt în curs de desfășurare, Ungaria nu a reușit să pună în aplicare în mod adecvat aspectele centrale ale celor 17 măsuri de remediere necesare, așa cum s-a angajat. Prin urmare, Comisia a decis să își mențină propunerea inițială din 18 septembrie de a suspenda 65% din angajamentele pentru trei programe operaționale din cadrul politicii de coeziune, în valoare de 7,5 miliarde de euro”, transmite Comisia.

Totuși, executivul european a aprobat planul de redresare post-COVID al Ungariei, în valoare de 5,8 miliarde de euro – un pas necesar înainte de sfârșitul anului, Ungaria fiind singurul stat membru care nu avea acest plan aprobat, conform Euronews.

Într-o analiză recentă, Politico explica faptul că Ungaria a încercat să obțină cele 7,5 miliarde de euro oferite prin PNRR șantajând Comisia Europeană prin blocarea unor decizii cheie la nivel european, precum un ajutor financiar în valoare de 18 miliarde de euro oferit Ucrainei, o decizie considerată de unii diplomați europeni drept o formă de “șantaj”.