Mișcarea Italiei marchează premiera utilizării măsurilor UE, care au fost introduse în ianuarie. În acel moment, prim-ministrul italian de atunci, Giuseppe Conte, a descris întârzierile în furnizarea de vaccinuri ale AstraZeneca și Pfizer drept “inacceptabile” și a acuzat companiile că și-au încălcat contractele.

La sfârșitul lunii ianuarie, UE a fost în conflict cu AstraZeneca pentru întârzierile în livrarea serului, după ce compania a informat blocul că va livra cu zeci de milioane de doze mai puțin decât cele convenite până la sfârșitul lunii martie. În urma crizei, Comisia Europeană a adoptat noi măsuri care au dat țărilor puterea de a restricționa exportul de vaccinuri Covid-19 în afara blocului comunitar, în anumite situații.

Amintim că în cadrul schemei UE de vaccinare, care a fost înființată în iunie anul trecut, blocul a negociat achiziționarea de vaccinuri în numele statelor membre.