Pe măsură ce voturile sunt numărate la alegerile prezidențiale din Statele Unite, datele venite din secțiile de votare americane sugerează că scorul va fi mai strâns decât o arătau sondajele de opinie, atât Donald Trump cât și Joe Biden trecându-și în cont victorii în câteva state-cheie. Într-o declarație dată după miezul nopții (ora Washingtonului) Biden le-a spus susținătorilor săi că va câștiga, în timp ce Trump a susținut pe Twitter că ”ei încearcă să fure alegerile”.
Potrivit ultimelor estimări situația din Senat la acest moment este de 47-46 în favoarea republicanilor, iar în Camera Reprezentanților de 175 la 166 în favoarea democraților (New York Times).
Trump e dat câștigător în Indiana, Kentucky, Tennessee, Virginia de Vest, Arkansas, Oklahoma, Alabama, Mississippi, Missouri, Nebraska, Louisiana, Wyoming, Dakota du Nord și Sud, Utah, Kansas, Idaho, Ohio, Texas, Montana.
Biden, dat câștigător în Massachusetts, DC, Maryland, Vermont, Delaware, Maine, Virginia, Connecticut, Maryland, New Jersey, Rhode Island, Illinois, New York, Colorado, New Hampshire, Hawaii, Arizona, Minnesota.
Estimările de la acest moment sunt de 238 voturi la 213 în favoarea lui Biden (Fox News) și 220 la 210 (CNN): Pentru câștigarea alegerilor sunt necesare 270 de voturi în Colegiul Electoral al SUA.
