
Cutremurul cu magnitudinea 5,2, care a avut loc luni după-amiaza în zona seismică Gorj, nu are nicio legătură cu cele care se produc în Turcia, pentru că este pe altă placă tectonică, a declarat, luni, pentru Agerpres, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
„Nu are legătură cu Turcia, nu are cum. M-am uitat peste mişcările plăcii cu date de GPS, de la est la vest, la sud, a plăcii anatoliene, iar ale noastre dacă au legătură au cu cele din Serbia, din Croaţia, din zona aceasta. Este pe altă placă tectonică. Cutremure au mai fost în zona seismică Gorj, dar foarte rare, au mai fost în anii 1980, 1910, 1893 dar cu magnitudini mici, în jur de 4. Nu anunţă nimic. Este ceva normal”, a precizat Ionescu.
Oameni din toată Serbia raportează că s-a simţit cutremurul din România, scrie cotidianul sârb „Blic”. De asemenea, presa din Bulgaria relatează că seismul s-a simţit în oraşele bulgare de pe malul Dunării, potrivit News.ro.
Cetăţeni din Niš, Belgrad, Zaječar, Požarevac, Svilajnec, Jagodina, Paraćin şi Vršac spun că au simţit cutremurul, scrie „Blic”.
Postul public de radio din Bulgaria spune că seismul din România s-a simţit în oraşele bulgare din apropierea Dunării.
Un cutremur de 5,2 Richter a avut loc luni în România, la 14 km nord-vest de Târgu-Jiu și 73 km nord-est de Drobeta Turnu-Severin, potrivit Centrului Seismologic European-Mediteranean (EMSC). Cutremurul a avut loc la adâncimea de 15 km, potrivit Institutului pentru Fizica Pământului.
Cutremurul a fost resimțit în vestul țării.
”Zona este cunoscută pentru că produce uneori cutremure mici, de 4 – 5 Richer. Seismele sunt destul de frecvente în zonă”, a declarat la Antena 3 Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).
El a spus că nu există nici o legătură cu cutremurul din Turcia, arătând că seismele din zona Târgu-Jiu ar putea avea legătură cu activitatea seismică din Italia.
Unde s-a resimțit cutremurul, potrivit ISU: Cutremurul s-a produs la 102 km SV de Sibiu, 107km NV de Craiova, 137km V de Pitesti, 166km E de Timisoara, 179km S de Cluj-Napoca, 183km SE de Arad, 196km V de Brasov, 218km E de Belgrade, 222km E de Zemun, 224km V de Ploiesti.