De azi, timp de două luni – respectiv între 14 martie şi 15 mai – se desfăşoară prima etapă a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor: autorecenzarea.

 Colectarea datelor de la populaţie nu doar că are loc pentru prima dată în format exclusiv digital, adică nu există niciun chestionar de hârtie, dar cetăţenii pot, de asemenea în premieră, să se autorecenzeze, adică să completeze ei înşişi documentul online. Cei care se tem că nu se descurcă în faţa unui calculator, laptop, smartphone, tabletă etc. pot cere ajutorul unui recenzor, care îi va asista la introducerea datelor. Aşa cum a explicat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, Doina Pară, recensământul se referă la persoanele de orice cetăţenie care au reşedinţa în România, respectiv trăiesc pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Pe pagina www.recensamantromania.ro, trebuie apelat linkul de pe imaginea de sus, „Platforma auto-recenzare”. Persoana care face asta completează formularul de pre-înregistrare pentru sine şi pentru membrii gospodăriei din care face parte. Dacă sunt menţionate şi adresele de e-mail ale celor din familie, fiecare va primi un link către chestionarul individual de recensământ. Este posibilă şi completarea numai de către cel care a completat chestionarul de pre-înregistrare, pentru toţi cei din gospodărie (familie).

Completarea poate fi întreruptă şi reluată chiar şi în ziua următoare, pentru că datele introduse deja nu se pierd, a precizat directorul Direcţiei de Statistică Iaşi în interviul menţionat. Trebuie însă avut grijă ca butonul „Finalizare” să fie apăsat doar când s-a încheiat completarea chestionarului. Abia atunci chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului. De menţionat că cei care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcţie de situaţia avută la momentul de referinţă al recensământului, respectiv la ora 00:00 din ziua de 1 decembrie 2021.

Autorecenzarea online asistată se face în spaţii special amenajate de fiecare primărie, fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor. În municipiul Iaşi, sunt două asemenea posturi cu program zilnic de la 8 dimineaţa până la 8 seara: la sediul Primăriei de pe Pietonal (camera 1), respectiv la „Piramida lui Dubeţ”, pe Şos. Naţională nr. 43. La cele cinci centre de cartier şi la Casa Studenţilor, programul este restrâns la zilele lucrătoare şi doar până după-amiază. În cele 93 de comune din judeţ, vor funcţiona 115 asemenea puncte, în sediile primăriilor, dar şi în alte locaţii. Unele comune au şi câte cinci posturi (Miroslava şi Tomeşti), sau patru puncte pentru autorecenzarea asistată (Vlădeni). După perioada de autorecenzare, cei care nu s-au înregistrat astfel vor fi recenzaţi „clasic”, la domiciliu, în perioada 16 mai – 17 iulie.