Viticultorii francezi afirmă că cel puțin 50% din recolta de struguri a fost afectată în acest an de ceea ce numesc „cel mai mare ger din ultimele decenii”, pierderile mergând până la 90% în anumite regiuni, scrie The Guardian.

Viticultorii de pe tot cuprinsul Franței fac în această săptămână bilanțul pierderilor, după ce mai multe nopți de ger au afectat recoltele de struguri în unele dintre cele mai cunoscute și prestigioase regiuni viticole din țară.

De la Bordeaux la Burgundia și de la Valea Rhône la Champagne, viticultorii afirmă că pagubele sunt uriașe.

„Se sparg ca sticla pentru că nu este apă înăuntru. Este complet uscat, nu există viață în interior”, spune viticultorul Dominique Guignard despre primii lăstari din acest an ai viei sale din zona Graves de lângă Bordeaux.

Mulți experți din industrie spun că daunele cauzate de temperaturile de până la -6 ° C pot fi cele mai grave din ultimele decenii, în parte din cauza înghețului care a urmat vremii calde de săptămâna trecută.

„Este un fenomen național. Au mai existat episoade [similare de îngheț] în 1991, 1997, 2003, dar în opinia mea acesta le întrece”, a spus Jérôme Despey, secretarul general al sindicatului agricol FNSEA și viticultor în regiunea Hérault.

În Valea Ronului, șeful organizației producătorilor locali de vin, Philippe Pellaton, a declarat că va fi „cea mai mică recoltă din ultimii 40 de ani”, cu pierderi de 80-90% comparativ cu o perioadă normală. Viticultorii sunt „zdrobiți, disperați”, a spus el, zona Côte-Rôtie fiind deosebit de afectată.

În Burgundia, care produce unele dintre cele mai bune vinuri albe din lume, șeful asociației locale a producătorilor a estimat că „cel puțin 50%” din recolta din acest an s-a pierdut.

Regiunea Champagne nu a fost cruțată, șeful asociației naționale a viticultorilor CNIV, Jean-Marie Barillère, spunând că există „multe daune”.

Pentru a combate gerul de peste noapte, fermierii din toată țara au aprins mii de focuri mici și lumânări în apropierea viței sau a pomilor fructiferi.

Unele podgorii au angajat elicoptere pentru a încerca să țină căldura aproape de sol.

Arderea a fost atât de intensă în sud-est încât a creat un strat de smog peste regiune, inclusiv peste Lyon.

Pe lângă viță de vie, cultivatorii de kiwi, caise, mere și alte fructe au fost grav afectați de asemenea, împreună cu alte culturi, cum ar fi sfecla și rapița.

În timpul unei vizite în zona vinicolă a Loarei, ministrul francez al agriculturii, Julien Denormandie, a declarat că este „un episod de violență extremă care a provocat pagube extrem de semnificative”.

Guvernul a declarat situația „un dezastru agricol”, ceea ce înseamnă că va începe să ofere sprijin financiar fermierilor, iar Denormandie a solicitat băncilor și companiilor de asigurări să se alăture eforturilor.

El a spus că câteva sute de mii de hectare de teren agricol au fost afectate.

Mulți viticultori nu sunt asigurați împotriva efectelor înghețului din cauza costului și mulți producători aveau deja probleme financiare, după ce pandemia Covid-19 a scăzut cererea de vin la nivel global din cauza închiderii restaurantelor și barurilor.

Exporturile către SUA au fost, de asemenea, afectate de tarifele pentru vinul francez impuse de fostul președinte american Donald Trump, în timp ce piața britanică, vitală pentru aceste afaceri, a suferit și din cauza Brexitului.