Renata Voracova, sportiva expulzată din Australia, regretă că nu a avut aceeași șansă ca Djokovic, pentru a-și susține nevinovăția în fața unui judecător, însă este acum hotărâtă să ceară despăgubiri de la Tennis Australia.
Renata Voracova a fost o victimă colaterală în Australia. Deși pătrunsese fără probleme în Melborune, statul australian a conștientizat că ar putea avea probleme la proces, în contextul în care nu a judecat uniform toate derogările primite de jucătorii care urmau să participe la “openul vesel”. Ca atare, viza i-a fost anulată și a fost transportată de urgență în același hotel pentru imigranți ca Novak Djokovic, înainte de a fi deportată. Jucătoarea de tenis din Cehia, în vârstă de 38 de ani, a jucat chiar într-un turneu de pregătire la Melbourne, înainte ca statul să considere că îi trebuie anulată viza.
Fără a avea forța financiară a lui Djokovic, Voracova s-a văzut nevoită să se supună deciziilor și nu a putut să își caute dreptatea. Acum, după ce Djokovic a avut câștig de cauză, cehoaica spune că se simte fericită pentru Nole și precizează că va cere despăgubiri de la Tennis Australia.
Doar biletul de avion a costat 60.000 de coroane (2.460 euro), iar antrenorul meu a călătorit cu mine. Şi apoi mai este tot timpul ăsta, hoteluri, antrenamente pentru Grand Slam, posibilul premiu în bani. Sper că Tennis Australia îşi asumă şi nu va trebui să apelăm la măsuri legale”, a declarat Voracova, care a recunoscut că este afectată de această situaţie.“Nu mă gândesc la tenis. Încă mă trezesc din şoc, înca nu l-am procesat. Sunt epuizată. Nu mă aşteptam la asta nici în cel mai urât vis, a fost prea mult”, a precizat Voracova, pentru publicaţia cehă Denik.