Efectul Brexit: se agravează criza națională a carburanților și a aprovizionării din Marea Britanie. Guvernul a pus armata în stare de alertă

334

În Marea Britanie, guvernul lui Boris Johnson e confruntat deodată cu o foarte serioasă criză națională a carburanților și a aprovizionării în general. The Times scrie că guvernul a suspendat legile competiției, după ce luni nu mai puțin de 90% din stațiile de combustibil au fost forțate să închidă, din lipsa carburantului. Prinși de panică, foarte mulți britanici stau la lungi cozi de mașini pentru a face plinul și a cumpăra compulsiv.

Financial Times anunță ca guvernul a pus armata in stand-by, în stare de alertă, iar la fel anunță și The Guardian. La nivelul explicațiilor, The Guardian, îl citează pe șeful social democraților germani Olaf Scholz, posibilul viitor cancelar german în locul Angelei Merkel, care pune criza șoferilor și a altor posturi importante în rețelele de distribuție din Anglia, pe seama suprimării libertății de circulație după Brexit.

Opoziția, inclusiv șeful laburist Keir Starmer, cere măsuri radicale, inclusiv desfășurarea armatei, într-atât sectoare esențiale ale economiei sunt deja atinse, dar guvernul ezită deocamdată să desfășoare militarii. În schimb, guvernul a anunțat că va elibera 5.000 de vize temporare pentru șoferi de pe continent, însă organizațiile transportatorilor consideră planul ca fiind irealist, apoi că ar fi nevoie în realitate de 50.000 de oameni și mai consideră că oferta nu conține condiții atrăgătoare pentru șoferii de pe continent. Aceleași organizații au lansat un apel către populație și lucrători, cerând limitarea deplasărilor și sugerând ca în următoarea perioadă, pe cât posibil, lumea să lucreze de acasă.

Cu toate astea, armata pare acum pregătită să intervină pentru a aproviziona pompele de benzină, anunță Sky News. Kwasi Kwarteng, ministrul comerțului, estimează că este vorba de o “precauție rezonabilă”.

The Guardian mai scrie că și Germania și alte țări sunt afectate de o criză a șoferilor de camioane. Țara cea mai afectată e Polonia. În Germania lipsesc între 45.000 și 60.000 de șoferi de camion, dar în Polonia cifra e dublă: lipsesc 124.000 de șoferi de TIR. Diferența este că aceste țări, membre în Uniunea Europeană și cu legături terestre între ele, se pot baza pe angajările, fie și temporare, de șoferi în țările vecine.

Le Monde, în numărul său datat de astăzi, marți 28 septembrie, revelează că guvernul Johnson dovedește astfel că nu e în stare să-și respecte angajamentele luate în momentul Brexitului.

Cu toate astea, The Daily Telegraph se arată o voce discordantă și cere cititorilor să nu dea vina pe guvern și pe Brexit: „Dont blame Brexit!The Telegraph pune totul pe seama „sperietorilor verzi”, a militanților ecologiști, „the eco-freaks”. Pare o explicație de genul „verzi și uscate”, dar The Telegraph este ziarul care a sprijinit cu totul Brexit și în care Boris Johnson și-a publicat comentariile și editorialele antieuropene până după referendum, de fapt până în momentul în care a devenit prim ministru.

La fel, s-a mai anunțat că din pricina lipsei de mână de lucru în sectorul avicol, există un mare risc de penurie de carne de pui, inclusiv de curcani pentru Crăciunul care vine. In supermarketuri se văd deja lipsurile, de la apă îmbuteliată la fructe și legume proaspete. Asemenea penurie de mână de lucru are de altfel ceva ironic, după ce unul din argumentele Brexitului a fost că străinii de pe continent iau slujbele britanicilor.

SURSĂmoldova.europalibera.org