În prezent, Starlink acoperă sudul Canadei și nordul Statelor Unite, însă Musk spune că serviciul se va extinde în ianuarie 2021 și pe Coasta de Est a SUA, în Europa o lună mai târziu și în India la jumătatea anului viitor. 

În America de Nord, au fost trimise deja mii de invitații pentru testarea rețelei.

Musk explică faptul că va fi necesară aprobarea individuală din partea fiecărei țări europene în parte pentru operaționalizarea programului, pentru că nu există o procedură unitară aprobată la nivelul UE.

Starlink are circa 900 de sateliți de internet plasați pe orbita joasă a Pământului (care merge până la două mii de kilometri înălțime) și își propune să ofere în orice punct de pe planetă internet nelimitat de mare viteză. Serviciul a fost lansat pe 26 octombrie într-o variantă de test, iar pentru un abonament de 600 de dolari pe an, oferă viteze de download de 50 până la 150 de Mbps, în unele cazuri chiar mai mari.