Liderul de la Ankara participă, astăzi, la prima rugăciune musulmană în fosta catedrală Hagia Sophia, de la convertirea sa în moschee, convertire decisă de același lider, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul al VI-lea, și cel mai vizitat monument din Istanbul, Hagia Sophia a fost succesiv o bazilică bizantină, o moschee otomană și un muzeu.

La 10 iulie, Erdogan a decis să predea clădirea cultului musulman, după ce o hotărâre judecătorească i-a revocat statutul de muzeu.

Simbol al Istanbului și sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO, fosta basilică a fost transformată în muzeu în urmă cu 80 de ani printr-o decizie semnată de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.

Mai multe ţări, mai ales Rusia şi Grecia, care monitorizează cu atenţie soarta patrimoniului bizantin din Turcia, dar şi Statele Unite şi Franţa, au avertizat autorităţile de la Ankara în legătură cu proiectul de transformare a Sfintei Sofia în lăcaş de cult musulman, o măsură pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un politician conservator islamist, o susţine de mai mulţi ani.

Departamentul de Stat al SUA a cerut Turciei să mențină catedrala Sfânta Sofia ca muzeu și să nu-i schimbe statutul în moschee.

Papa Francisc a spus, de asemenea, că este „foarte întristat” de această reconvertire a Sfintei Sofia.

Urmarea a acestei decizii,  sute de credincioși musulmani sunt așteptați să participe la rugăciunea de vineri în Hagia Sophia, în prezența șefului statului turc, potrivit Autorități religioase (Diyanet ).