O analiză Bloomberg publicată zilele acestea reflectă o deteriorare a abilității oficialilor chinezi de a obține răbdare și înțelegere din partea leaderilor europeni.

Diplomații Chinei au avut deja un an teribil în Europa, dar săptămâna aceasta au reușit să înrăutățească situatia chiar mai mult. În acest ritm, președintele chinez Xi Jinping ar putea pierde prietenia europenilor mai repede decât o face chiar și președintele american Donald Trump.

Obiectivul general al lui Xi în regiune este de a împiedica Uniunea Europeană și SUA să se alieze împotriva Chinei. El își punea mari speranțe în acel summit cu liderii UE programat pentru 14 septembrie. Inițial programat să aibă loc la Leipzig, va fi în schimb o conferință video, din cauza pandemiei. Dar miza este mare. Așadar, Xi, săptămâna trecută, și-a trimis ministrul de externe, Wang Yi, în cinci țări europene pentru câteva discuții pregătitoare.

Wang a sperat să aibă de-a face în continuare cu amabilitatea cu care este obișnuit de la europeni, care rămân mai dornici decât americanii să continue să facă tranzacții și afaceri cu China. În schimb, a fost surprins de o abordare destul de diferită.

Dar acele disonanțe nu au fost nimic în comparație cu popasul său de la Berlin. Vorbind reporterilor germani, Wang l-a atacat pe președintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, care a vizitat Taiwanul cu o delegație, Taiwan pe care China îl consideră parte a teritoriului său. Vystrcil ar „plăti un preț mare”, l-a amenințat Wang, fumegând că „trădarea” cehului l-a făcut „un inamic al 1,4 miliarde de chinezi”.

Acest lucru a provocat un răspuns prompt din partea lui Heiko Maas, ministrul de externe al Germaniei. Stând lângă Wang la conferința de presă comună, Maas i-a reamintit vizitatorului său că „noi, europenii, acționăm în strânsă cooperare” și cerem respect și că „amenințările nu se potrivesc aici”. Uniunea Europeană nu ar deveni un „pion” în rivalitatea chino-americană, a adăugat el. Colegii din Franța, Slovacia și alte țări europene l-au susținut rapid.

În lumea ritualizată a jargonului diplomatic, acest moment a semnalat nu numai un nou ton european, ci și o nouă direcție. Ani de zile, multe țări europene și, mai presus de toate, Germania, au făcut tot posibilul din motive comerciale pentru a privi în altă parte, deoarece China a încălcat drepturile omului, a profitat de piețele deschise ale Europei și a agresat unii dintre vecinii săi asiatici. Acele vremuri par să se fi încheiat.

Lista plângerilor împotriva Chinei a devenit pur și simplu prea lungă. Începe cu represiunea împotriva Hong Kongului și suprimarea uigurilor din Xinjiang – China insistă asupra faptului că ambele subiecte, precum întrebarea taiwaneză, sunt chestiuni interne și nu fac obiectul afacerii lumii. Apoi, există agresivitatea chinezească în Marea Chinei de Sud și, bineînțeles, abordarea sa rapace a afacerilor.

Pentru a-l ameliora, summitul din 14 septembrie a fost inițial menit să oficializeze o relație mai bună pentru investiții reciproce între UE și China. Dar, după ani de negocieri, europenii s-au săturat de intransigența Chinei cu privire la numeroasele moduri în care companiile sale de stat sau ghidate de stat cumpără pe piața unică a UE pentru a denatura concurența sau a înăbuși tehnologiile. În loc să faciliteze investițiile chineze în Europa, UE începe să o restricționeze.

Acestea fiind spuse, există încă limite cu privire la cât de departe va merge Europa, în comparație cu SUA, în opoziția cu China. Noah Barkin, un observator american chinez cu sediul la Berlin și în prezent la German Marshall Fund, crede că, în timp ce SUA își propune să „separe” economia de cea a Chinei, UE vrea doar să „diversifice”.

Asta explică de ce unele țări europene, în special Germania, sunt încă nehotărate dacă vor interzice sau nu Huawei Technologies Co., un gigant chinez al telecomunicațiilor, să furnizeze kitul pentru viitoarele rețele 5G. De asemenea, explică de ce Franța, cu sprijinul Germaniei și al altora, încearcă mai mult să păstreze întreaga regiune indo-Pacifică – practic, toate părțile din jurul Chinei – libere și prospere.

Mai mult decât SUA, europenii își dau seama că nu este suficient să verifice puterea chineză ori de câte ori este posibil, deoarece trebuie să caute și cooperarea chineză ori de câte ori este necesar pentru a rezolva problemele globale, de la schimbările climatice până la următoarea pandemie. Mai presus de toate, europenii speră că rivalitatea dintre China și SUA, ca cea dintre Germania Imperială și Marea Britanie înainte de 1914, nu alunecă într-un război fierbinte în care UE ar fi forțată să aleagă părțile.

Pentru Europa, obiectivul este de a păstra un minim de autonomie într-o lume din ce în ce mai dominată de două superputeri nesigure. Dacă Joe Biden va deveni următorul președinte american, UE va încerca să se asocieze cu aliatul său tradițional pentru a realiza acest lucru. Dacă Donald Trump rămâne în funcție, Europa își va accelera eforturile – desigur modest – de a deveni echidistante. Oricum ar fi, diplomații Chinei sunt sfătuiți să își schimbe poziția în vizitele viitoare.