Explozia Podului Crimeei. UPDATE. Comitetul antiterorism al Rusiei spune că explozia unui camion a fost cea care a provocat ruperea podului. Înregistrările camerelor de supraveghere par să confirme ipoteza. Președintele Parlamentului Crimeei îi acuză pe ucraineni.

Două înregistrări video ale camerelor de supraveghere de pe Podul Kerci par a confirma ipoteza exploziei unui camion, urmată de aprinderea vagoanelor cisternă de pe podul feroviar, paralel cu cel rutier. Video Player00:0000:44

Momentul a fost surprins, dintr-un alt unghi, de o cameră aflată pe podul feroviar.

Între timp, Vladimir Konstantinov, președintele parlamentului Crimeei a scris pe canalul său de Telegram că declarat că podul din Crimeea a fost avariat de “vandalii ucraineni”.


Potrivit Ria Novosti, explozia s-a produs în jurul orei 6.00, pe ramura de cale ferată a Podului Crimeei (Kerci). Imaginile surprinse arată un tren în flăcări pe acesta. Sursa citată mai spune că arcadele de susținere ale podului nu ar fi fost afectate, dar imaginile arată că podul rutier s-a prăbușit.

Video Player00:0000:04

Podul Crimeei a fost construit după invadarea din 2014 a peninsulei și a fost inaugurat chiar de Vladimir Putin, în 2018. Acesta a condus personal un camion, pentru a proba soliditatea construcției. Ieri, Vladimir Putin a împlinit 70 de ani.

Podul are o lungime de 18 km pe secțiunea de cale ferată și de 17 km pe cea rutieră. De la începutul războiului, majoritatea echipamentelor militare și a forțelor destinate frontului din sudul Ucrainei au fost aduse pe acest pod, prin Crimeea, către regiunea Herson. Importanța sa este așadar una strategică atât pentru Crimeea, cât și pentru front. La două ore după explozie și prăbușirea podului rutier, autoritățile ruse au anunțat redeschiderea liniilor de feribot, între Crimeea și Rusia.