sâmbătă, octombrie 24, 2020
57 de marinari infectați cu COVID după 35 de zile pe mare - acest fapt neobișnuit vine și ridică o nouă problemă în ceea ce privește perioada de incubație a virusului, deoarece întregul echipaj a fost testat negativ înainte de a pleca.
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat marţi că, la 27 iulie, va intra în faza finală a testelor clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19, devenind prima firmă din domeniu care a ajuns în acest stadiu la nivel mondial. Vaccinul e dezvoltat împreună cu Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite.
Un judecător federal i-a refuzat marti cauțiunea, prin urmare Ghislaine Maxwell trebuie să rămână închisă până pe 12 iulie 2021, atunci când va avea loc procesul ei. Ghislaine Maxwell este vizată de şase capete de inculpare, inclusiv conspiraţie în vederea incitării unor minori de a întreţine relaţii sexuale ilegale şi sperjur
In plus, furnizorilor de telefonie mobilă din Marea Britanie li se interzice să cumpere echipamente noi Huawei 5G după 31 decembrie și, de asemenea, sunt obligați să elimine din rețelele lor toate kiturile 5G ale firmei din China până în 2027, relatează BBC.
Deși l-a lăudat deschis și l-a numit un "lider puternic", Angela Merkel nu l-a nominalizat deocamdată în mod clar pe Markus Söder, premierul Bavariei, ca potențial succesor al ei la cancelaria Germaniei.
Ministrul Sănătății din Germania, Jens Spahn, a declarat că deși amenințarea celui de-al doilea val al pandemiei este cât se poate de reală, Germania ar putea totuși să îl evite.
Preşedintele în exerciţiu al Poloniei, Andrzej Duda, este câștigătorul la limită al alegerilor prezidenţiale, cu 51,2% din voturi, potrivit potrivit rezultatelor oficiale transmise luni de comisia electorală.
De patru zile, Bulgaria e zguduită de un val de proteste anti-guvernamentale cu mii de oameni adunându-se în capitală Sofia "împotriva unui model mafiot de guvernare". Demonstranții cer demisia prim-ministrului Boyko Borisov, iar proteste mai mici s-au înregistrat în alte orașe din țară. Săptămâna trecută au izbucnit proteste violente și în Belgrad, capitala Serbiei
Cercetătorii au anunțat că sunt surprinși de numărul mare de oameni care s-au oferit pentru studiul acestui vaccin, fiindcă de obicei aveau dificultăți în a găși voluntari. Studiul va determina si testa succesul unui vaccin anti COVID-19 dezvoltat de compania germană CureVac. Circa 4000 de oameni s-au înregistrat până acum pentru a lua parte...
Un reportaj al ZDF-Heute arată că aplicația de mobil care avertizează utilizatorii germani atunci când au intrat în contact sau s-au aflat în proximitatea unei persoane infectate cu Corona nu este folosită de persoanele din grupa de risc, în pofida celor 15 milioane de download-uri din primele 3 săptămâni. Asta deoarece persoanele în vârstă,...