sâmbătă, ianuarie 23, 2021
În cazul modelelor Tesla S, 3 și X, se consideră că rata de depreciere încetinită se datorează actualizărilor de software OTA și inovațiilor constante oferite de companie.
Deşi lansarea următorului film din seria “James Bond”, intitulat “No Time To Die” şi programat să intre în cinematografe în aprilie, a fost deja o dată amânată, pentru luna noiembrie în contextul epidemiei provocate de noul tip de coronavirus, producătorii peliculei au anuntat că iau in considerare o nouă amânare, pentru vara anului 2021.
Compania aeriană britanică a anunțat, vineri, retragerea acestui avion emblematic din flota sa, după pandemia cu noul coronavirus care a zguduit sectorul transportului aerian în întreaga lume si care a obligat-o să recurgă la o cură de „austeritate drastică” și să renunțe la „îmbătrânitele și poluantele aparate de zbor”.
BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, condus de miliardarul american Lary Fink, a înregistrat creșteri în al doilea semestru, în special datorită fluctuatiilor favorabile a prețurilor pe piață de acțiuni americană.
Datele arată că economia Statelor Unite ale Americii prezintă o ameliorare. Cererile de primire ajutor de șomaj săptămânale au înregistrat o scădere, iar vânzările retail au crescut cu 7.5% comparat cu luna dinainte. Un parametru care măsoară intenția de cumpărare pe piață imobiliară a crescut deasemenea cu 12 la sută față de luna...
Grupul este acuzat că a lansat mai multe atacuri cibernetice pentru a fura informaţii ale cercetărilor realizate de mai multe clinici din Canada, Marea Britanie şi SUA.
Acesta este acuzat că a furnizat pacienților rezultate false ale testelor negative pentru noul coronavirus. El le cerea bani pacienților pentru testare și pentru eliberarea certificatelor care atestă că nu au coronavirus, deși avea un acord cu guvernul să furnizeze aceste servicii gratuit.
Curtea Generală a Uniunii Europene (GCEU) a anulat o decizie adoptată de Comisia Europeană care viza acordurile fiscale irlandeze favorabile Apple. Prin aceste acorduri, gigantul american de tehnologie era obligat de Bruxelles să înapoieze statului irlandez taxe de 13,1 miliarde de euro.
Administrația Trump a anulat legea potrivit căreia studenții străini nu mai au voie să rămână în SUA dacă universitatea la care sunt înmatriculați va avea numai cursuri online, a anunțat marți un judecător federal la Boston
După ce China a adoptat noua lege pentru securitate, Trump stabilește prin decret prezidențial că Hong Kong va fi tratat ca restul Chinei în ceea ce privește schimburile comerciale – „fără privilegii, fără tratament economic special și fără export de tehnologii”, a spus președintele american.