Protestatarii pro-Trump au luat cu asalt miercuri Capitoliul in timpul dezbaterilor din Congres, au ocupat terasele Capitolului și mai multe încăperi, au aruncat cu petarde și fumigene, la scurt timp după ce vicepreședintele Mike Pence a anunțat că nu se poate opune la certificarea victoriei lui Joe Biden. „Preluăm Camera”, „acesta este parlamentul nostru”, au strigat protestatarii.

De asemenea, poliţia a ordonat, miercuri, evacuarea mai multor clădiri ale Congresului american, în timp ce manifestanţi susţinători ai lui Trump au protestat faţă de validarea victoriei lui Joe Biden în faţa Capitoliului, într-o atmosferă tensionată, potrivit unor imagini surprinse de o jurnalistă de la AFP. Preşedintele Donald Trump a denunţat miercuri că este lipsă de “curaj” din partea vice-preşedintelui său Mike Pence, care a anunţat că nu se va opune certificării victoriei lui Biden, scrie AFP.

O femeie este în stare critică după ce a fost împușcată în gât în clădirea Capitoliului american, după ce suporterii lui Trump au intrat în clădire, relatează The Guardian.

Sesiunile care aveau loc la Senat şi Camera Reprezentanţilor au fost amânate în contextul ciocnirilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine.

Parlamentarii s-au adunat să confirme alegerea democratului Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA, un rezultat pe care cei aflaţi în stradă în contestă.

Fotografiile transmise de mass-media arată demonstranţi adunaţi în faţa clădirii Senatului. Iar în unele apar indivizi care au arme.

În acest context, Donald Trump a publicat un mesaj pe Twitter adresat demonstranţilor în care le cere să “sprijine Poliţia Capitoliului şi forţele de ordine”.

“Ei sunt de partea ţării noastre”, a scris el. “Fiţi paşnici!”.

Mass-media din SUA a relatat că în clădirea Capitoliului, unde au intrat mai multe persoane, a fost folosit gaz lacrimogen. Primarul Muriel Bowser a dispus stare de asediu începând cu ora 18.00 locală.

Mike Pence, vice-preşedinte al SUA, a fost evacuat într-o locaţie protejată după ce demonstranţii au pătruns în Capitoliu. 

“Mike Pence nu a avut curajul de a face ceea ce trebuia făcut pentru a proteja ţara şi Constituţia noastră”, a scris pe Twitter locatarul de la Casa Albă. 

Pence şi-a prezentat argumentele într-o scrisoare publicată chiar înainte de deschiderea sesiunii extraordinare a Congresului menită să certifice oficial rezultatele alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.     

Preşedintele Donald Trump, care refuză să-şi recunoască înfrângerea, i-a cerut în mai multe rânduri lui Mike Pence, care prezidenază această sesiune, să profite de acest lucru şi să refuze să recunoască victoria democratului.