Preşedintele în exerciţiu al Poloniei, Andrzej Duda, este câștigătorul la limită al alegerilor prezidenţiale, cu 51,2% din voturi, potrivit potrivit rezultatelor oficiale transmise luni de comisia electorală.
Rivalul său, primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, din partea formaţiunii de centru Platforma Civică, aflată în opoziţie, a obţinut 48,8% din voturi.
Prezenţa la urne a fost neobişnuit de ridicată, de aproape 70 %, a menționat comisia electorală. Distribuția voturilor arată însă o Polonie adânc divizată: vestul și nordul Poloniei votând predominant pentru candidatul liberal față de regiunile din sud și est, la fel și orașele față de provincie și de tineri față de bătrâni.
Rezultatul este un câştig pentru partidul naţional-conservator aflat din 2015 la guvernare în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), şi pentru liderul său, Jaroslaw Kaczynski.