Un incendiu puternic a izbucnit azi-noapte, după ora 1, pe strada Pantilimon Halipa, la supermarketul de instalaţii şi depozitul Romstal, vizavi de Liceul Ion Holban şi Spitalul de Recuperare, în apropierea Gării Internaţionale Nicolina.

Cei de la ISU Iaşi au transmis un mesaj prin RO-ALERT care a trezit din somn numeroşi ieşeni mult după miezul nopţii. Pompierii au intervenit cu sase autospeciale si au solicitat evacuarea locuitorilor de la blocul din vecinatatea incendiului. Amploarea focului a fostuna deosebit de puternică, incendiul fiind unul dintre cele mai violente din ultima perioadă.

O hala apartinand supermarketului Romstal a fost distrusă complet iar o mașină și fațadele a două clădiri, afectate.