
Un incendiu puternic a avut loc vineri dimineață la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Conform surselor G4Media, 9 pacienți au murit în urma incendiului. În dimineața de vineri în spital se aflau 113 pacienți, dintre care 10 internați la Terapie Intensivă. Au fost activate planurile roșu și alb, iar pacienții evacuați sunt transferați la celelalte spitale din municipiu.
UPDATE 11:21 Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a declarat la Antena3 că au fost evacuați toți pacienții și că în acest moment nu mai sunt oameni în spital.
UPDATE 11:20 Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății: „Nu pot să confirm un număr de persoane decedate, dar pot să confirm că sunt persoane decedate. ISU va comunica după finalizarea intervenției. De dimineață am dispus DSP Constanța să găsească soluții pentru revocarea pacienților. Majoritatea vor fi duși la Spitalul Județean, ISU a trimis un cort mobil. 113 pacienți erau internați, din care 10 persoane la secția ATI”.
UPDATE 11:16 Șeful DSU, Raed Arafat, a plecat de la București înspre Constanța. În urmă cu o oră, premierul Florin Cîțu i-a solicitat acestuia să meargă la fața locului.
UPDATE 11:14 Conform surselor G4Media, toate victimele sunt din rândul pacienților, iar opt dintre cele nouă persoane decedate au fost intoxicate cu fum. Nu există victime în rândul personalului medical. O echipă ENEL este la fața locului și face verificări pentru a stabili dacă incendiul a pornit de la un scurt-circuit la instalațiile electrice.
UPDATE 11:03 Bilanțul persoanelor decedate crește la nouă, conform surselor G4Media.
UPDATE 10:58 În această dimineață se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI. Toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean De Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și un spital mobil ISU, anunță Ministerul Sănătății.
La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, ai fost activate de către DSP Constanța și unitatile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie.
UPDATE 10:56 Premierul a fost informat despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța și continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța, transmite Guvernul. În acest moment, este activată o celula de criză la MAI pentru a coordona intervenția și a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale.
Premierul Florin Cîțu i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme, mai transmite Guvernul.
UPDATE 10:54 Bilanțul morților a crescut la 8, conform surselor G4Media. Peste 110 pacienți au fost evacuați din clădire.
UPDATE 10:50 În proximitatea locului desfășurării intervenției se instalează un spital mobil pentru triajul pacienților.
UPDATE 10:47 Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, confirmă că sunt 4 persoane decedate: „Se pare că sunt și patru victime decedate de la ATI. Incendiul a izbucnit la secția ATI. Intervin 40 de autovehicule de intervenție din Constanța, Ialomița și Călărași”.
UPDATE 10:28 Conform surselor G4Media, în acest moment ar fi patru victime, însă informațiile nu sunt confirmate oficial. Un pacient ar fi decedat la parterul secției și alți 3 pacienți decedați în ascensor.
UPDATE 10:24 De la ISU CĂLĂRAȘI se trimit în sprijin 7 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU IALOMIȚA se deplasează 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple.
UPDATE 10:18 Mihai Lupu, președintele CJ Constanța: „Spitalul este în subordinea primăriei, dar am activat planul Alb. Sunt ambulanțele. Nu este în subordinea președintelui CJ, dar suntem în contact în permanență cu cei care sunt la fața locului. Deocamdată, din ce știu, nu sunt victime și nu sunt răniți. Planul Alb înseamnă evacuarea UPU și a secției de terapie intensivă. Pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean. Se va face și o triere, cei în stare critică vor fi duși la terapie intensivă”.
„Toate instalațiile sunt foarte vechi și ca atare trebuie să fim foarte atenți. O să ne mai întâlnim cu astfel de probleme, în spitalele vechi”, a mai precizat Lupu.
Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța se află în subordinea Primăriei Constanța. Instituția este condusă încă din anul 2009 de managerul Stela Halichidis, numită în funcție pe vremea administrației Radu Mazăre. Clădirea spitalului este veche de 60 de ani.
știrea inițială
Pompierii ISU Dobrogea au fost alertați vineri dimineață după ce în clădirea Spitalului de Boli infecțioase din Constanța a izbucnit un incendiu. Din clădirea spitalului iese fum gros în acest moment.
Pacienții sunt evacuați iar la fața locului au ajuns primele autospeciale de stingere și ambulanțe.
Au fost activate planurile roșu și alb de intervenție.
Din imaginile video se vede cum de la parterul clădirii iese fum în continuare.
Acțiunea este în desfășurare.