Acasă Featured A doua stire pagina principal Johnson & Johnson se alătură cursei pentru realizarea vaccinului anti-covid

Johnson & Johnson se alătură cursei pentru realizarea vaccinului anti-covid

0
Johnson & Johnson se alătură cursei pentru realizarea vaccinului anti-covid

Johnson & Johnson (J&J) a început joi studiile clinice de siguranţă pe oameni pentru vaccinul său împotriva Covid-19, după publicarea detaliilor referitoare la un studiu pe maimuţe care a arătat că vaccinul său candidat cel mai performant a oferit o protecţie puternică într-o singură doză, transmite Reuters.

Atunci când au fost expuse la virus, toate cele şase animale vaccinate au fost complet protejate de îmbolnăvirea plămânilor şi cinci din şase au fost protejate de infecţie, care a fost măsurată prin prezenţa virusului în nări, potrivit studiului publicat în revista Nature. „Acest lucru ne dă încredere că putem testa vaccinul într-o singură doză în această epidemie şi să aflăm dacă are un efect protector asupra oamenilor”, a declarat dr. Paul Stoffels, directorul ştiinţific al J&J.

Producătorul de medicamente a anunţat că a început un studiu clinic pe oameni în fază incipientă, în Statele Unite şi Belgia, şi că va testa vaccinul său candidat pe mai mult de 1.000 de adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, precum şi pe adulţi cu vârste pornind de la 65 de ani, detaliază Reuters.

Guvernul american susţine activităţile J&J în domeniul vaccinului pentru Covid-19 cu fonduri de 456 de milioane de dolari, în cadrul unui program de accelerare a producţiei de vaccinuri pentru oprirea pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.