Letonia reintroduce obligativitatea serviciului militar pentru civili, în condițiile în care îl eliminase în urmă cu 15 ani. Decizia, pe fondul tensiunilor cu Rusia.


“Sistemul militar din Letonia a ajuns la limită în acest moment. Nu avem motive să credem că Rusia își va schimba comportamentul”, a afirmat ministrul leton al Apărării, în momentul în care a făcut anunțul.

Acesta a adăugat că serviciul militar obligatoriu va reveni în 2023 și va fi introdus doar pentru bărbați.

Letonia renunțase la serviciul militar obligatoriu la câțiva ani după aderarea la NATO. Astfel, din 2007, armata letonă este formată din militari profesioniști și din voluntari ai Gărzii Naţionale, conform AFP. Ţara are mai puţin de două milioane de locuitori şi are graniţe cu Belarus şi cu Rusia. În prezent are doar 7.500 de soldaţi activi și membri ai Gărzii Naţionale, susţinuţi de 1.500 de militari ai NATO.