O companie din Germania, care produce biciclete sub diverse mărci, printre care şi Pegasus, a dat în judecată compania Atelierele Pegas din Bucureşti, controlată integral de omul de afaceri Iulian Stanciu, CEO-ul eMAG, şi a cerut instanţei să anuleze certificatul eliberat de Oficiul Naţional pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru legendara marca românească Pegas, cu radierea acesteia...
Gigantul american Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a anunţat marţi că va deschide trei noi birouri în România, unul în Timişoara şi alte două în Iaşi, şi va angaja 500 de persoane.
"Echipa Amazon din România a ajuns să numere peste 2.500 de angajaţi. Compania se pregăteşte să adauge până la...
O licitație de peste 400 de milioane de euro a fost lansată de MApN pentru modernizarea Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Contractul prevede realizarea unei piste de decolare-aterizare și de căi de rulare, sistem de balizaj și radionavigație, dar și de noi clădiri, hangare și ateliere, clădire pentru simulator de zbor. Totul pentru "Forțele Aeriene Naționale și...
Se înmulțesc cazurile de plângeri la poliție sau alte autorităţi ale statului din cauza deranjării liniștei publice de către biserici, fie prin trasul clopotelor fie prin transmiterea slujbei la boxe.
La începutul lunii martie a anului trecut, înainte să fie decretată starea de urgenţă, un tânăr de 30 de ani ce locuieşte în apropiere...
Numărul imobilelor vândute în luna februarie 2021, la nivelul întregii țări, s-a cifrat la 50.147, cu 1.411 mai multe față de luna ianuarie a acestui an, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare fiind și cu 576 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe...
Blue Air va introduce 15 rute noi din vara acestui an din Cluj-Napoca spre mai multe destinații din Europa: Londra Heathrow, Milano Linate, Amsterdam Schiphol, Barcelona, Burgas, Bruxelles, Constanta, Dublin, Hamburg, Koln, Larnaca, Madrid, Paris Charles de Gaulle, Roma și Stuttgart.
Zborurile sunt deja disponibile pentru rezervare, iar preturile pornesc de la 15,99...
Datele pe care Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) le-a pus la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) arată că duminică, evidența vaccinării arată că 45.184 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 71 au înregistrat reacții adverse (0,15%).
În ultimele 24 de ore,...
Municipiul Timișoara va intra în carantină începând de luni, 8 martie, de la ora 0.00, pentru o perioadă de 14 zile, alături de comunele din zona periurbană. Cele mai dure restricții vor fi în timpul zilelor de weekend.
Președintele Consiliului Județean Timiș, liberalul Alin Nica, s-a opus măsurii carantinei și, după ședința CJSU, a...
Chitaristul și compozitorul Adi Bărar, fondator al trupei rock Cargo, a murit luni, la vârsta de 61 de ani, potrivit unui anunț făcut pe pagina de Facebook a grupului timișorean. „Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat până azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi...
Ieșenii vor putea zbura direct spre Dublin de la sfârșitul lunii aprilie. Compania HiSky va avea curse spre capitala Irlandei din 29 aprilie cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în zilele de luni și joi.
Conform datelor oferite de boardingpass.ro, orarul zborurilor va fi următorul:
Iași (IAS) 21:30 –...