Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a acuzat Rusia sâmbătă că s-ar fi lansat într-o companie de dezinformare, urmărind să destabilizeze Ucraina şi să justifice o invazie militară, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Rusia trebuie să-şi înceteze agresiunea, să înceapă o dezescaladare şi să angajeze discuţii veritabile”, menţionează Liz Truss într-o postare pe Twitter.

SUA au emis vineri un avertisment similar după un atac cibernetic care a vizat instituţii ucrainene, Casa Albă apreciind că Rusia caută un „fals pretext” pentru a lansa o operaţiune militară dacă nu îşi atinge obiectivele pe cale diplomatică.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat într-o conferinţă de presă că SUA deţin informaţii potrivit cărora Rusia a poziţionat un grup de militari pentru a organiza o operaţiune în vederea creării unui pretext pentru a intra pe teritoriul ucrainean, potrivit agenţiei de presă EFE. (Foto: Wikipedia)