O companie germană va deschide anul viitor o fabrică la Iaşi în care se vor produce inclusiv panouri solare. Anunţul l-a făcut ieri primarul Mihai Chirica, după o întâlnire cu reprezentanţi ai companiei Grenzebach Group, din landul Bavaria.
Amplasamentul investiţiei este la ieşirea din oraş spre Tomeşti, unde compania a cumpărat o hală de producţie de la BMT pe care vrea să o extindă. Edilul şef al Iaşului nu a menţionat şi cuantumul investiţiei germane, dar a precizat că în fabrică vor lucra cel puţin 400 de angajaţi.
„Compania are acum 5 uzine, trei în Europa, una în SUA (Atlanta) şi una în China. Produc echipamente pentru industria sticlei şi o noutate absolută pentru noi: panouri solare care se vor produce la Iaşi. Vom elibera autorizaţia de construire cât mai repede, amplasamentul este la ieşirea spre Tomeşti, pe stânga. Compania vrea să inaugureze fabrica în octombrie 2022”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În 2019, Grenzebach a încheiat un acord cu BMT pentru achiziţia diviziei de sticlă a belgienilor, intitulată CNUD-EFCO GFT – companie din Belgia cu subsidiare în România, Germania şi China. În România, sediul social al companiei este pe şos. Iaşi – Tomeşti 33A, iar, în prezent, este deţinută în proporţie de 100% de grupul german. Datele financiare pe anul 2020 arată o cifră de afaceri de peste 51 milioane lei cu un profit de jumătate de milion de lei şi un număr mediu de 134 de angajaţi.
În 2019, CNUD a avut o cifră de afaceri de 16,5 milioane lei, cu un profit de aproape 2 milioane lei, în condiţiile în care a fost înfiinţată în luna februarie. Grenzebach este o afacere de familie, fondată în Bavaria de către un om de afaceri german (Rudolf Grenzebach) în anul 1960. Potrivit site-ului companiei, grupul are peste 1.500 de angajaţi în Germania, SUA şi China.