Șeful diplomației Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, consideră că noul pact de securitate AUKUS, semnat de SUA, Marea Britanie și Australia, arată că UE trebuie să își dezvolte propriile strategii de apărare și securitate, în special în zona Indo-Pacifică.
Borrell, a precizat că nu a fost consultat cu privire la acordul de miercuri ce prevede ca Washingtonul să ajute Canberra să construiască o flotă de submarine cu propulsie nucleară, anulând un acord cu Franța pentru proiectarea de submarine diesel-electrice.
„Trebuie să supraviețuim pe cont propriu, așa cum fac alții”, a spus Borrell în timp ce prezenta o nouă strategie a UE pentru regiunea Indo-Pacificică, vorbind despre „autonomia strategică” pe care președintele francez Emmanuel Macron a susținut-o. „Înțeleg în ce măsură guvernul francez trebuie să fie dezamăgit” de decizia Australiei, a mai spus Josep Borrel.
De asemenea, Uniunea Europeană susține că „nu a fost informată” în legătură cu pactul de securitate pentru zona indo-pacifică încheiat între Statele Unite, Marea Britanie şi Australia, şi „va analiza repercusiunile acestuia”, au declarat joi doi dintre purtătorii de cuvânt de la Bruxelles.
„Uniunea Europeană nu a fost informată despre acest proiect şi suntem în contacte pentru a înţelege această alianţă”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Conform purtătorului său de cuvânt, „va fi realizată o analiză a situaţiei şi a repercusiunilor acestei alianţe, iar viitoarea reuniune a miniştrilor de externe din UE, prevăzută la 18 octombrie la Luxemburg, oferă o oportunitate pentru o discuţie cu privire la această alianţă”.
Parisul şi-a manifestat nemulţumirea şi a adus acuzaţii serioase împotriva preşedintelui american Joe Biden.
„Este, într-adevăr, spus fără ocolişuri, o înjunghiere pe la spate”, s-a indignat ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, la postul de radio France Info. Preşedintele „Biden a luat o decizie brutală”, a adăugat el. „Noi am stabilit cu Australia o relaţie de încredere. Această încredere a fost trădată”, a mai spus ministrul francez.
Întrebată despre consecinţele mâniei Franţei asupra negocierilor în curs între UE şi Australia vizând încheierea unui acord de liber-schimb, Comisia Europeană a reacţionat cu prudenţă. „Nu va exista un efect imediat asupra discuţiilor şi a relaţiilor cu Australia”, a declarat purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei, Dana Spinanţ.