Partidul Popular (ÖVP) al cancelarului austriac Karl Nehammer și-a pierdut majoritatea absolută, din cauza unui scor bun al naționaliștilor din cadrul Partidului Libertății (FPÖ) – care a obținut cu un sfert mai multe voturi decât în alegerile anterioare – în alegeri regionale-cheie, duminică, în Austria Inferioară, și este nevoit să încerce să formeze o coaliție pentru a rămâne la putere, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, ceea ce semnalează o scădere a susținerii Guvernului lui Nehammer.
Votul negativ acordat în decembrie de Guvernul austriac pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost interpretat ca un gest politic, pentru a obține mai multe voturi la alegerile de astăzi din partea austriecilor care vor reguli mai stricte pentru migranți. Potrivit unui exit-poll difuzat de televiziunea publică ORF, FPÖ se clasează pe locul doi, cu 25.4% dintre voturile exprimate, iar Partidul Social Democrat (SPÖ) se clasează pe locul trei, cu 20.7% dintre voturile exprimate, arată news.ro.
ÖVP a obținut o victorie, cu 39.7% dintre voturile exprimate, cu zece puncte procentuale mai puțin decât în alegerile precedente. Austria Inferioară, în care se află Viena, în estul țării, este a doua cea mai populată regiune și considerată fieful ÖVP (centru-dreapta).