
”Patru din cinci directori generali se aşteaptă ca munca de la distanţă / de acasă în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constat că temerile privind scăderea productivităţii în perioada de lockdown s-au dovedit nefondate, rezultă din raportul CEO Panel Survey realizat de PwC la nivel global, în perioada iunie-iulie 2020”, potrivit unui comunicat transmis News.ro.
Un sondaj anterior PwC, CFO Pulse, din luna aprilie arăta că aproape jumătate dintre directorii financiari se aşteptau la scăderea productivităţii din cauza lipsei capacităţilor de lucru la distanţă. Două luni mai târziu, acest procent a coborât la 26%.
Două teme cheie au rezultat din răspunsurile date de directorii generali atunci când au fost întrebaţi despre priorităţile lor. Prima temă este intenţia de a adopta mai mult digitalizarea în cadrul companiilor, fie prin automatizarea operaţiunilor principale, fie adăugând produse şi servicii digitale. Cea de-a doua temă cheie vizează dezvoltarea unei forţe de muncă mai flexibilă şi mai implicată prin creşterea ponderii lucrătorilor la distanţă şi a celor contingenţi, precum şi prin programe de îmbunătăţire a siguranţei şi sănătăţii.
CEO Panel Survey este o extensie a sondajului anual global CEO Survey al PwC, fiind realizat în rândul a 699 directorii generali, dintre care 16% conduc organizaţii cu venituri de 1 miliard USD sau mai mult, 32% companii venituri între 101 milioane USD şi 999 milioane USD şi 40% cu venituri de până la 100 milioane USD.