Acasă Externe Pentru a debloca fondurile europene Ungaria înființează o autoritate anticorupție, dar refuză să facă parte din Parchetul European condus de Kovesi

Pentru a debloca fondurile europene Ungaria înființează o autoritate anticorupție, dar refuză să facă parte din Parchetul European condus de Kovesi

0
Pentru a debloca fondurile europene Ungaria înființează o autoritate anticorupție, dar refuză să facă parte din Parchetul European condus de Kovesi

Guvernul Viktor Orban a anunțat crearea unei autorități separate pentru lupta împotriva corupției, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial și citate de publicația HVG.

Decizia are rolul de a demonstra Comisiei Europene că Ungaria face demersul pentru protejarea fondurilor europene, o cerință – cheie a Budapestei pentru deblocarea fondurilor europene, stopate în cadrul procedurii de stat de drept împotriva Ungariei.

De remarcat că Ungaria refuză în continuare să facă parte din Parchetul European, instituția condusă de Laura Codruța Kovesi. Ungaria e una dintre puținele țări UE care nu vrea să participe la funcționarea instituției europene care are ca țintă investigarea fraudelor cu fonduri UE.

Potrivit hotărârii de guvern semnate de premierul Viktor Orbán, autoritatea independentă „are o viziune generală și intervine în cazurile în care, conform opiniei autorității, autoritățile cu atribuții și competențe nu au luat măsurile necesare în cazuri de fraudă, conflicte de interese, corupție și alte încălcări sau nereguli pentru a preveni, detecta și corecta, ceea ce poate afecta în mod negativ gestionarea financiară eficientă și eficace a bugetului UE sau protecția intereselor financiare ale Uniunii”,

Pentru a înființa autoritatea și a garanta independența acesteia, guvernul va înainta propuneri Parlamentului până la sfârșitul lunii septembrie. Dacă acestea vor fi acceptate de plen, atunci, conform planurilor, instituția își poate începe activitatea înainte de 21 noiembrie 2022.

În același timp, guvernul se angajează să înființeze un nou grup de lucru anticorupție înainte de luna decembrie. În baza acestei decizii, „actorii guvernamentali și neguvernamentali participă în mod paritar în ceea ce privește numărul de angajați și drepturile de vot, iar autoritatea anticorupție oferă sprijin administrativ pentru funcționarea sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.