Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a transmis o scrisoare adresată principalelor instituții ale EU prin care amenință că blocheze prin veto adoptarea bugetului multianual al Uniunii 2021 – 2027 dacă nu se va renunța la condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, transmite Reuters.

Scrisoarea, similară cu cea transmisă anterior și de premierul maghiar, Viktor Orban, a fost transmisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Consiliului European, Charles Michel, și Germaniei, care deține președinția semestrială rotativă a Uniunii.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat primirea scrisorii din partea Poloniei.

Morawiecki a scris, într-o postare pe Facebook, că în scrisoarea transmisă Uniunii Europene a explicat că Polonia nu poate accepta condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept deoarece mecanismul instituit de UE este bazat pe criterii arbitrare și motivate politic.

”A accepta acest mecanism ar însemna să fim de acord cu dublul standard în ceea ce privește tratamentul aplicat statelor membre UE”, a subliniat șeful guvernului de la Varșovia.

”În consecință, Polonia nu poate accepta această versiune a mecanismului (condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept – n. red.), care va institui prevalența criteriilor politice și arbitrare”, a mai scris Morawiecki.

La începutul acestei săptămâni și prim-ministrul ungar, Viktor Orban, şi-a oficializat într-o scrisoare ameninţarea de a exercita dreptul de veto împotriva bugetului UE şi a planului european de relansare, dacă se menţine proiectul de a condiţiona fondurile de respectarea statului de drept.

Ungaria şi Polonia au fost acuzate de oficialii de la Bruxelles că încalcă normele statului de drept şi principiile fundamentale ale democraţiei.