Rusia. Deputații unui consiliu districtual din Sankt Petersburg cer demiterea președintelui Vladimir Putin și punerea lui sub acuzare pentru înaltă trădare. Un alt consiliu districtual, dar din Moscova, i-a trimis președintelui rus o scrisoare deschisă în care îi cere să demisioneze.

Într-un document postat miercuri de deputatul local Dimitri Paliuga pe Twitter se arată că “decizia luată de președintele Putin de a începe operațiunea militară specială este dăunătoare securității Rusiei și a cetățenilor săi. Consiliul districtului municipal Smolninskoie (Sankt Petersburg) a decis să facă apel la deputații Dumei de Stat cu o propunere de a-l pune sub acuzare pentru trădare pe președintele Putin și pentru a-l revoca din funcție. Decizia a fost susținut de majoritatea deputaților prezenți”, a mai scris Paliuga.

Ulterior, aleșii locali au fost convocați la poliției și acuzați de “acțiuni menite să discrediteze guvernul rus”, potrivit Washington Post.

Ieri, deputații din consiliul municipal al districtului Lomonosovski din Moscova au făcut o mișcare similară, adresându-se însă direct lui Putin și cerându-i să demisioneze. “Retorica pe care dumneavoastră și subordonații dumneavoastră ați folosit-o de mult timp este impregnată de intoleranță și agresivitate, care, în cele din urmă, au trimis efectiv țara noastră înapoi în epoca Războiului Rece. Rusia este din nou temută și urâtă, pentru că amenință din nou lumea cu arme nucleare. Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să demisionați din funcție, deoarece opiniile dumneavoastră și modelul dumneavoastră de guvernare sunt fără speranță depășite și împiedică dezvoltarea Rusiei și potențialul uman al acesteia”, se mai arată în declarația trimisă lui Putin de consiliul districtual Lomonosovski din Moscova.

Cele două consilii regionale nu au putere politică asupra președintelui Rusiei. La scurt timp după ce a ordonat invadarea Ucrainei de la sfârșitul lunii februarie, Putin a semnat o lege prin care declară ilegală răspândirea așa-ziselor “știri false despre Armata Rusă”. Cei găsiți vinovați ar putea primi condamnări de până la 15 ani de închisoare.

Totuși este foarte puțin probabil ca Duma de Stat să-l înlăture pe Putin, ea fiind dominată de partidul prezidențial. În această săptămână, partidul respectiv a decis anexarea teritoriilor ocupate prin referendumuri care ar trebui să aibă loc pe 4 noiembrie.