Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 a crescut la 15,9%, anunță Institutul Național de Statistică. În august, rata anuală a inflației fusese de 15,3%.

Cea mai mare scumpire s-a înregistrat la prețurile mărfurilor alimentare (19%), urmată de mărfurile nealimentare și servicii.

INS mai arată că preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%.

Creșterea inflației indică scăderea puterii de cumpărare.

Potrivit Institutului Național de Statistică, inflația generală a ajuns la 15,88%, în luna septembrie, față de aceeași lună a anului precedent. În acest interval, alimentele s-au scumpit cu +19,1%, mărfurile nealimentare cu +16,6%, iar serviciile cu +8%.

Față de luna precedentă, în septembrie, curentul electric s-a scumpit cu peste 7%, dar în ultimul an creșterea facturilor la energie electrică a fost de +25%, în timp ce facturile de gaze naturale au crescut cu +70%.

De la începutul acestui an, cel mai mult s-au scumpit alimentele (+16%), mai ales uleiul (+38%), laptele (+22%), zahărul (+37%), cartofii (+21%) și carnea (+13%).

Comunicatul integral al INSSE