România va dona Coreei de Sud 450.000 de doze de vaccin Moderna. La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 19 august a.c., o hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Coreea, în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.

Transportul va fi asigurat, după caz, de către partea coreeană sau de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională Tarom, și va fi coordonat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile coreene și Comisia Europeană, după caz, precizează Ministerul Sănătății.