Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în iulie la 2,5%, de la 2,2% în luna precedentă, țările membre cu cele mai ridicate rate fiind Estonia, Polonia, Ungaria, Lituania și România, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu situația din iunie 2021, rata anuală a inflației a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în două și a crescut în 16 țări. În rândul acestora din urmă se regăsește și România, unde rata anuală a inflației a urcat până la 3,8% în iulie, de la 3,5% în iunie. Comparativ, în iulie 2020 rata anuală a inflației în România era de 2,5%, scrie Agerpres.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflației în UE au fost înregistrate, luna trecută, în Estonia (4,9%), Polonia și Ungaria (ambele cu 4,7%), Lituania (4,3%) și România (3,8%), iar cele mai scăzute în Malta (minus 0,3%), Grecia (0,7%) și Italia (1%). Datele Eurostat mai arată că în zona euro rata anuală a inflației a crescut în iulie la 2,2%, de la 1,9% luna precedentă.

În iulie 2020, rata anuală a inflației în zona euro era de 0,4%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creștere de 1,34 puncte procentuale, urmată de alimente, băuturi alcoolice și țigări (0,35 puncte procentuale), servicii (0,31 puncte procentuale) și bunurile industriale neenergetice (0,17 puncte procentuale).

Luna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunțat modificarea țintei sale de inflație la 2% pe termen mediu, renunțând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o țintă de inflație “mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituția de la Frankfurt este mai preocupată de o creștere a prețurilor peste ținta sa decât de una mai mică.

Tensiunile generate de prețurile mari preocupă piețele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă atât Banca Centrală Europeană (BCE) cât și Rezerva Federală a SUA (Fed) Fondul Monetar Internațional (FMI) apreciază că actuala creștere a inflației este doar un fenomen temporar.