România a blocat zborurile cu Marea Britanie după identificarea unei noi tulpini de coronavirus care circulă în Regatul Unit. Conform experţilor noua variantă a coronavirusului este mult mai contagioasă, dar încă nu se ştie dacă formele de COVID-19 pe care le provoacă sunt mai grave.

Persoanele care vin din Marea Britanie vor fi plasate în carantină, începând din 21 decembrie. Până acum, Marea Britanie nu se află pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, astfel că persoanele care vin de acolo nu sunt obligate să stea în carantină pentru 14 zile. Olanda şi Belgia au anunţat deja că blochează zborurile dinspre Marea Britanie. Concret, Olanda interzice zborurile din Marea Britanie cel puţin pentru restul anului, în tentativa de a se asigura că noua tulpină a coronavirusului nu va ajunge pe teritoriul său, relatează AP. Interdicţia este valabilă de duminică dimineaţă şi guvernul olandez a precizat că reacţionează astfel după măsurile mai stricte impuse de autorităţile britanice la Londra şi în sud-estul Angliei. Olanda a menţioinat că va analiza, “împreună cu celelalte naţiuni din Uniunea Europeană, posibilităţile de a bloca venirea virusului din Marea Britanie”. Guvernul olandez a recomandat populaţiei să nu călătorească în această perioadă decât dacă este strict necesar.

Apoi, Belgia va interzice, din precauţie, zborurile care vin din Marea Britanie, începând de la miezul nopţii, pentru cel puţin 24 de ore, a anunţat premierul Alexander De Croo la postul VRT, potrivit La Libre. Sunt suspendate şi cursele feroviare Eurostar venite din Marea Britanie.Măsura este valabil iniţial 24 de ore, deoarece încă este analizată de specialişti situaţia cu privire la noua tulpină a coronavirusului. “Nu avem un răspuns concludent”, a aformat De Croo. Acest anunţ al belgienilor vine la câteva ore după ce în Olanda a intrat în vigoare măsura de intersicere a zborurilor din Marea Britanie, de teama noii tulpini a coronavirusului. În Olanda, măsura este valabilă cel puţin pentru restul anului.

Ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a anunţat, duminică, în social media, că Italia va suspenda zborurile din Marea Britanie, la fel cum au procedat şi Olanda şi Belgia. “Marea Britanie a tras un semnal de alarmă cu privire la noua formă de Covid care ar fi rezultatul unei mutaţii a virusului. În calitate de Guvern, avem datoria de a-i proteja pe italieni, astfel că, după ce am notificat guvernul britanic, suntem pe punctul de a semna cu Ministerul Sănătăţii dispoziţia de suspendare a zborurilor de legătură cu Marea Britanie. Prioritatea noastră este să protejăm Italia şi pe compatrioţii noştri”, a notat Di Maio pe Twitter. Premierul britanic Boris Johnson a declarat, sâmbătă, că noua tulpină a coronavirusului este cu până la 70 la sută mai transmisibilă şi a renunţat la planurile de relaxare a măsurilor pe cinci zile, relaxarea limitându-se la o zi pentru zonele care nu sunt de cel mai înalt risc. În sud-estul Angliei, inclusiv la Londra, nu va exista o relaxare, ci dimpotrivă, măsurile au fost înăsprite.

Un oficial german din Ministerul Sănătății a precizat pentru AFP că guvernul plănuiește interzicerea zborurilor dinspre Regatul Unit și Africa de Sud, unde a fost, de asemenea, detectată o nouă tulpină.