Pilotul german al echipei Aston Martin, Sebastian Vettel, a anunțat, joi, într-o conferință de presă că nu va mai participa la Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, după ce armata rusă a invadat Ucraina, scrie News.ro.

Max Verstappen este și el de părere că ar fi mai bine să nu se mai țină competiția.

Vettel, în vârstă de 34 de ani și de patru ori campion mondial la Formula 1, este liderul asociaţiei piloţilor de Formula 1 (GPDA). El a spus că aceasta este doar decizia sa și că subiectul nu a fost discutat în cadrul asociaţiei, dar că este îngrozit de ceea ce se întâmplă. „Evident, dacă te uiţi la calendar, avem programată o cursă în Rusia. Părerea mea este că nu ar trebui să merg, nu voi merge. Cred că este greşit să concurezi în acea ţară. Îmi pare rău pentru oamenii nevinovaţi care îşi pierd viaţa, sunt ucişi din motive stupide”, a spus Vettel. Acesta s-a declarat „șocat” de ceea ce se întâmplă.

La rândul său, Max Verstappen, campion mondial en titre, a spus că nu crede că Marele Premiu al Rusiei ar trebui să se mai desfăşoare. „Cred că atunci când o ţară este în război, nu este corect să concurezi acolo, asta este sigur. Dar nu este vorba doar despre ceea ce cred eu, întregul paddock va decide ce vom face în continuare”, a spus pilotul Red Bull.