Senatorul Republican Rand Paul a blocat un vot rapid pentru ajutorul de $40 de miliarde cerut de administrația Biden pentru Ucraina. Paul a cerut ca amendamentul său, de a acorda puteri inspectorului general pentru reconstrucția Afganistanului și în folosirea fondurilor de către Ucraina, să fie inclus în lege.

Senatorul republican Rand Paul (reprezentând statul Kentucky) a blocat joi, în Senat, adoptarea urgentă a proiectului de lege pentru acordarea unui ajutor de 40 de miliarde de dolari Ucrainei, proiect care fusese votat anterior în Camera Reprezentanților, relatează CNN.

Pentru ca proiectul de lege să fie supus la vot și în Senat era nevoie de acordul unanim al senatorilor.

La sfârșitul lunii trecute, președintele Joe Biden ceruse Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dar Congresul a decis să mărească finanțarea militară și umanitară.

Senatorul Rand Paul a condiționat acordul său de operarea unor modificări asupra proiectului de lege, astfel încât să includă numirea unui inspector general special, al cărui rol ar fi să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii.  „Nu putem salva Ucraina prin condamnarea economiei americane”, a argumentat Paul.

Asta, în ciuda faptului că, într-o rară demonstrație de unitate bipartizană, liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, și liderul republican, Mitch McConnell, au pledat pentru adoptarea rapidă a proiectului de lege privind ajutorul de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, relatează CNN.

Cei doi lideri din Senatul american au propus un compromis: un vot separat asupra amendamentului senatorului republican, dar Rand Paul a insistat să fie adăugat în proiectul de lege propriu-zis.

„Pachetul este gata să fie adoptat”, a spus Schumer. „Marea majoritate a senatorilor, din ambele tabere, și-l doresc. Există acum un singur lucru care ne reține: senatorul din Kentucky împiedică adoptarea rapidă a ajutorului pentru Ucraina, deoarece vrea să fie adaugate modificările pe care le cere direct în proiectul de lege”, a arătat Schumer.

În pofida presiunii exercitate de cei doi lideri ai Senatului, Rand Paul a refuzat să dea înapoi, ceea ce înseamnă că Schumer va trebui să ia anumite măsuri procedurale pentru a-i depăși obiecția. Numai că asta ar putea dura câteva zile și probabil pachetul va fi aprobat abia săptămâna viitoare.

„Jurământul meu s-a făcut față de Constituția SUA, nu față de vreo națiune străină și, indiferent cât de simpatică îmi este cauza, jurământul meu este față de securitatea națională a Statelor Unite ale Americii”, a declarat Paul, anunțând că se opune votării rapide a proiectului de lege în forma actuală.

„Tot ce va realiza cu acțiunile sale de astăzi este să întârzie acest ajutor. Nu să îl oprească”, a punctat Chuck Schumer.

Rand Paul, un libertarian care s-a opus deseori intervenției SUA în străinătate, are o lungă istorie de astfel de gesturi, prin care cere modificări de ultim moment ale proiectelor de lege care sunt pe punctul de a fi adoptate. În plus, gestul său este și unul de sfidare la adresa liderului republicanilor din Senat, Mitch McConnell, și el reprezentând statul Kentucky, ca și Paul.

În Senat, republicanii au în prezent 50 de mandate, iar democrații – 48, cărora li se adaugă doi senatori independenți (Angus King și Bernie Sanders). Vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, care este și președinte al Senatului, este chemată să voteze pentru a înclina balanța, în cazul unui vot egal (50-50).