sâmbătă, ianuarie 22, 2022
Autoritățile din Linz, Austria, angajează personal pentru a administra amenzi celor care nu respectă mandatul de vaccinare obligatorie anti COVID-19, care va intra în vigoare în februarie și se va aplica tuturor locuitorilor cu vârsta de peste 14 ani. Într-o declarație furnizată pentru AP, Brigitta Schmidsberger, directorul de resurse umane al orașului Linz, a...
Deputații ruși au apobat, luni, proiectul de lege depus în Duma rusă în ajunul Anului Nou de către președintele Vladimir Putin pentru simplicarea acordării cetățeniei ruse. Deputații ruși sunt de părere că acest proiect de lege va permite multor locuitori ai fostei URSS să obțină un pașaport rusesc într-o manieră simplificată. Modificarea legii vine...
Într-o premieră mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient inima unui porc modificat genetic, a anunţat luni şcoala de medicină a Universităţii din Maryland, informează marţi AFP, citată de Agerpres. Operaţia a avut loc vineri şi a demonstrat pentru prima dată că inima unui animal poate continua să funcţioneze...
Colegiul Medicilor din România a anunţat că, în 2021, a emis 776 de Certificate Profesionale Curente pentru exercitarea profesiei în afara României, cele mai puţine din ultimii şase ani. Cele mai multe au fost în 2016 – 1.462 şi în 2017 – 1.374. Colegiul Medicilor din România a prezentat, duminică, printr-un comunicat de presă,...
În plus, judecătorii au cerut ca Djokovic “să fie eliberat în cel mult 30 de minute de la decizie”, iar toate bunurile sale, inclusiv pașaportul, să-i fie returnate “imediat, într-un timp rezonabil”. În plus, ministerul de interne australian trebuie să-i plătească și despăgubiri sportivului. Totuși, ministrul Imigrației ia în calcul să se folosească de alte...
Ceața densă de duminică a dat peste cap traficul aerian din județul Suceava. Astfel, trei avioane care trebuiau să aterizeze astăzi la 11:10, 11:15 şi 12:15 de la Luton, Doncaster şi Manchester au fost în imposibilitatea de a ateriza şi au zburat în cerc deasupra orașului. Primele doua curse aparţin Wizz Air, iar cea de-a treia aeronavă...
Populaţia Bulgariei s-a redus cu 11,5% în ultimul deceniu, când s-a consemnat cel mai mare declin demografic observat după regimul comunist, a anunţat joi Institutul de statistică, prezentând primele estimări ale recensământului întreprins în lunile septembrie şi octombrie 2021, transmite AFP. Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, numără în prezent 6,25 milioane...
350 de turiști români, care au revenit la București după vacanța de Revelion din Egipt, s-au trezit duminică, 2 ianuarie, fără bagaje pe Aeroportul Otopeni. Reprezentanții TAROM au explicat că problemele au fost cauzate de autoritatea aeroportuară din Hurghada, unde au fost mari dificultăți, după ce a nins și a fost grindină, fenomen rarisim în acea zonă.
Din luna martie a acestui an, Netflix va fi nevoită să difuzeze 20 de canale ale televiziunii de stat în Rusia, conform Engadget. Instituția care se ocupă de reglementarea spațiului media din Rusia, Roskomnadzor (CNA-ul rusesc, în esență), a numit platforma Netflix un ”serviciu audiovizual”, iar asta înseamnă că gigantul american trebuie să respecte un set de...
Banca centrală rusă doreşte să interzică investiţiile în criptomonede în Rusia, considerând că creşterea numărului de tranzacţii cu acestea implică riscuri pentru stabilitatea financiară, au declarat două surse de pe piaţa financiară apropiate băncii, transmite Reuters, citată de News.ro. Bitcoin, cea mai importantă criptomonedă, a scăzut după această informaţie la 48.656 dolari pe unitate,...