Guvernul SUA evaluează de câteva săptămâni informațiile despre o posibilă scurgere radioactivă la o centrală nucleară din provincia chineză Guangdong, în apropiere de metropola Shenzhen, transmite CNN. Informațiile inițiale despre posibila problemă au venit de la o companie franceză implicată în operarea centralei nucleare.

Avertismentul venit de la compania franceză mai arată că autoritățile din China au ridicat limita acceptabilă a radiațiilor detectate în zona centralei nucleare Taishan tocmai pentru a evita închiderea acesteia.

În ciuda avertismentului venit de la compania franceză Framatome, evaluarea făcută de administrația Biden arată că situația de la centrala nucleară chineză nu este ”la nivel de criză”, arată CNN.

La nivelul administrației există însă o îngrijorare tradusă prin mai multe întâlniri la nivel înalt, precum și prin discuții la nivel guvernamental cu Franța și China.