Sudan. Posibilă lovitură de stat în desfășurare. Prim-ministrul și patru miniștri au fost arestați de o grupare militară. Internetul a fost tăiat în capitala Khartoum

Forțe armate neidentificate au arestat cel puțin patru miniștri și un civil din consiliul de guvernare, iar prim-ministrul se află în arest la domiciiliu, potrivit unor canale de știri sudaneze.

Mai multe surse au raportat o întrerupere a serviciilor de internet în capitala Khartoum, ceea ce face dificil accesul la informații privind desfășurarea evenimentelor.

Principalul grup politic democratic din Sudan a cerut oamenilor să iasă în stradă pentru a contracara ceea ce numește a fi “o lovitură de stat, în desfășurare”. Ieri, în capitala Khartoum s-au desfășurat demonstrații în favoarea unei intervenții militare împotriva guvernului.

Luna trecută, o altă tentativă militară de lovitură de stat a eșuat. Viața politică din Sudan este tensionată încă din aprilie 2019, când fostul lider, Omar al-Bashir (fost ofițer, a cucerit el însuși puterea, în 1989, în urma unei lovituri de stat) a fost răsturnat de un puci militar.