Președintele Joe Biden a afirmat că Statele Unite ar trebui să aibă, până la finalul lunii mai, vaccinuri împotriva Covid 19 suficiente pentru fiecare cetățean american.
Declarația vine la scurt timp după ce a fost aprobat și al treilea vaccin, cel produs de compania Johnson & Johnson care se administrează într-o singură doză.
Autoritățile federale au făcut un apel la americani să respecte în continuarea cu strictețe măsurile sanitare, pentru că un nou val de contaminări, cu variantele mai agresive de coronavirus, ar putea submina eforturile făcute în campania de vaccinare.
Recomandare este ignorată însă de o serie de state cum ar fi Texas, unul cele mai dens populate, care a anunțat marți că revine „la normalitate” și renunță la obligativitatea purtării măștilor de protecție.
Autoritățile din statul american Texas au anunțat marți renunțarea la obligativitatea de a purta mască și redeschiderea totală a magazinelor și restaurantelor, transmite AFP, citat de Agerpres. Oficialii apreciază că al doilea stat ca populație din SUA are „mijloacele de a-și proteja” populația de coronavirus.
„De miercurea viitoare, toate magazinele şi restaurantele de orice tip pot deschide la 100% din capacitatea lor. Datorită progreselor medicale în domeniul vaccinurilor şi tratamentelor cu anticorpi, Texasul are acum mijloacele de a-şi proteja texanii de coronavirus”, a afirmat guvernatorul republican al statului, Greg Abbott.
Chiar dacă „COVID-19 nu a dispărut”, statul sudic s-ar afla într-o situaţie mai bună decât în octombrie, când capacitatea magazinelor şi restaurantelor a fost limitată la 75%.
„De aproape şase luni, prea mulţi texani au fost privaţi de oportunitatea de a lucra, prea mulţi proprietari de mici afaceri au avut probleme în a-şi plăti facturile”, a adăugat guvernatorul Abbott. „Ne asigurăm ca toate afacerile şi familiile din Texas să aibă libertatea de a-şi hotărî propriul destin”, a continuat el.
Cu toate acestea, firmele pot limita capacitatea de primire a spaţiilor lor sau pot introduce protocoale sanitare, a subliniat decretul guvernatorului.
Luni, directoarea Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, Rochelle Walensky, avertizase împotriva oricărei relaxări, în special în ceea ce privește purtarea măștii.