Partidul Social Democrat suedez are cel mai mare număr de parlamentari și până acum liderii acestei formațiuni au respins aderarea la Alianța Nord-Atlantică. Însă după ce Rusia a invadat Ucraina, o țară de asemenea neutră, poziția de securitate s-a schimbat pentru suedezi. 

Un profesor de științe politice de la Universitatea din Göteborg a declarat că schimbarea de viziune a social-democraților este cheia pentru aderarea la NATO și, de altfel, acum majoritatea partidelor din Suedia susțin acest demers. 

Potrivit presei naționale, această revizuire va avea loc până la vară. De altfel, publicația britanică The Times a anunțat că atât guvernul suedez, cât și cel finlandez, par a fi gata să înceapă procesul de aderare la NATO în această vară. 

În replică la aceste anunțuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că extinderea NATO ”nu va aduce stabilitate în Europa. În repetate rânduri am spus că Alianța  este în sine mai mult un instrument de confruntare. Nu oferă pace și stabilitate, iar extinderea, desigur, nu va duce la mai multă stabilitate pe continent”.

În luna iunie, la Madrid, va avea loc un summit în care NATO va adopta noul Concept Strategic pentru următorii ani, în special prin repoziționarea trupelor din Germania către estul continentului: “Conceptul va reflecta noul mediu de securitate, va reangaja valorile noastre și va reafirma unitatea noastră, asigurându-ne că Alianța noastră este potrivită pentru viitor”, a declarat recent secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.