Grupul francez Total va construi patru proiecte energetice uriaşe în sudul Irakului, în cadrul unui acord în valoare de 27 de miliarde de dolari semnat duminică la Bagdad, a anunţat Ministerul irakian al Petrolului, transmite Reuters.

În urmă cu trei ani, Total, așa cum era cunoscută atunci, s-a retras din Iran din cauza sancțiunilor americane privind afacerile în această țară.

Compania va începe cu o investiţie iniţială de 10 miliarde de dolari, a afirmat directorul general al grupului, Patrick Pouyanne, la ceremonia de semnare, precizând că lucrările de inginerie vor începe imediat.

Planul este de a mobiliza echipele în Irak până la sfârşitul anului 2021, a adăugat şeful Total.

Ministrul irakian al petrolului, Ihsan Abdul Jabbar, a declarat că prima fază va include o investiţie de 3 miliarde de dolari a grupului francez într-un proiect de injectare a apei de mare în câmpurile petroliere pentru a spori recuperarea ţiţeiului.

Total va aloca, de asemenea, 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de procesare a gazului produs în exploatările sudice West Qurna 2, Majnoon, Artawi, Tuba şi Luhais, a adăugat el.

Compania anticipează o producţie de 300 de milioane de metri cubi de gaz pe zi şi să dubleze această cantitate după o a doua fază de dezvoltare, a spus Jabbar.

Ministrul irakian al Petrolului a spus că gazele produse de Total în sudul ţării vor ajuta Irakul să-şi reducă importurile de gaze din Iran, gazele produse pe plan intern fiind, de asemenea, mai ieftine decât gazele iraniene.

Costul gazelor importate din Iran este de aproximativ 8 dolari pentru un milion de unităţi termale britanice, iar gazele obţinute din proiectul Total ar fi mai ieftine cu 1,50 dolari pentru milion de unităţi termale britanice, a spus Jabbar.

Celelalte două proiecte sunt o centrală solară şi una pentru creşterea producţiei de ţiţei din zăcământul petrolier Artawi.

Total va contribui la creşterea producţiei zăcământului petrolier Artawi la 210.000 de barili de petrol pe zi, de la nivelul actual de 85.000 barili de petrol pe zi.