Cotidianul financiar Nikkei, preluat de Reuters susține că producătorii auto Toyota și Nissan se așteaptă ca despăgubirile primite din partea autorităților britanice să acopere taxele vamale suplimentare de 10% ce vor fi impuse de UE pentru importurile de automobile ce provin din Marea Britanie, dacă aceasta va ieși din Uniunea Europeană fără un acord comercial post-Brexit.

Toyota are o uzină la Derbyshire în Anglia și mai produce de asemenea motoare la o altă uzină din Țara Galilor. La rândul său, Nissan are o uzină la Sunderland, nordul Angliei, unde lucrează 7.000 de oameni. Funcționarea în continuare a acestei uzine ar deveni “nesustenabilă” dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord comercial, a avertizat Nissan încă din luna iunie.

“Îi îndemnăm pe negociatorii din Marea Britanie și UE să lucreze în comun pentru un Brexit ordonat și echilibrat, care va continua să încurajeze schimburile comerciale reciproc avantajoase”, a informat Nissan.